Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primarul General al Municipiului Chișinău, Ion Ceban, a prezentat astăzi, 5 noiembrie 2024, raportul de activitate pentru anul 2024, la un an de la preluarea celui de-al doilea mandat.
Alături de echipa Primăriei, edilul a subliniat progresele înregistrate în implementarea programului electoral, menționând că au fost realizate circa 40% din activităţile propuse.
În cadrul unei conferințe de presă, printre realizările importante, Ion Ceban a menționat: modernizarea arterelor de circulație și a trotuarelor, amenajarea curților de blocuri și a căilor de acces, instalarea terenurilor de joacă și sport, amenajarea parcărilor, inclusiv a benzilor dedicate transportului public de pasageri.
De asemenea, Primarul General a ținut să precizeze că au fost investite surse financiare în modernizarea și completarea cu noi unități a parcurilor de transport public municipal, dar și în revitalizarea parcurilor și zonelor verzi din capitală.
În perioada de referință, municipalitatea a alocat resurse semnificative pentru investiții în fondul locativ, educație, sănătate și gestionarea deșeurilor. Totodată, au fost deschise noi centre pentru tineri, dezvoltate programe și servicii sociale unice, pentru a răspunde nevoilor locuitorilor Municipiului Chişinău.
„Continuăm să muncim și avem viziuni clare pentru dezvoltarea municipiului pentru perioada 2025, 2030 și 2035. La un an de la începutul celui de-al doilea mandat, pot spune că am reușit să implementăm aproape 40% din programul electoral pe care l-am propus împreună cu echipa Primăriei. Demonstrăm că avem capacitate și suntem pregătiți pentru un nou an plin de transformări, angajându-ne să dezvoltăm orașul la o scară mai mare”, a declarat Ion Ceban.
Fișiere