Pagina oficială a Municipiului Chișinău
  • Prima
  • /
  • Astăzi în oraș!
  • /
  • Comunicate de presă
  • /
  • Primarul General, Ion Ceban, participă la Reuniunea anuală a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și la Forumul de Business de la Yerevan, Armenia

Primarul General, Ion Ceban, participă la Reuniunea anuală a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și la Forumul de Business de la Yerevan, Armenia

   1324

Primarul General, Ion Ceban, alături de o delegație reprezentativă de la Primăria Chișinău, participă în acest zile la Reuniunea anuală a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, ediția 2024, și la Forumul de business, care au loc la Yerevan, Armenia.

Joi, edilul capitalei a avut o întrevedere cu conducerea Primăriei din Yerevan, unde a discutat despre mai multe proiecte care pot fi realizate împreună. De asemenea, părțile au convenit pentru crearea unei foi de parcurs de colaborare pe diverse domenii.

Ion Ceban a ținut să remarce că reprezentanții celor două municipalități au legat o frumoasă prietenie de-a lungul anilor, iar o dovadă în acest sens este plantarea în comun, acum un an, a mai multor arbori în Scuarul de pe strada Moldova din Yerevan.

În continuare urmează o nouă activitate realizată în comun: inaugurarea bustului lui Manuc Bei Mirzoian, lucrare realizată de sculptorul Veaceslav Jiglițchi, Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău.