Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
În urma unei întâlniri avute săptămâna trecută cu un grup de copii orfani din municipiul Chişinău, care au absolvit şcolile-internat din oraş, primarul general Dorin Chirtoacă a abordat în cadrul şedinţei operative de la primărie problema asigurării cu spaţiu locativ a acestor tineri. Edilul capitalei şi-a exprimat nedumerirea în legătură cu modul în care abordează Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova problema respectivă, informând că deţine copiile mai multor răspunsuri de la instituţia prezidenţială, ca urmare a adresărilor copiilor orfani. Potrivit lui Dorin Chirtoacă, preşedinţia susţine că problema asigurării cu spaţiu locativ a copiilor rămaşi fără îngrijire părintească nu ţine de competenţa şefului statului, chiar dacă în Republică numărul acestor persoane este destul de mare.
După cum a afirmat Svetlana Chifa, şef al Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului, conform legislaţiei în vigoare autorităţile publice locale sunt responsabile de asigurarea cu spaţiu locativ a copiilor orfani. În vederea soluţionării problemei în cauză, conform Programului municipal pentru susţinerea copiilor orfani, în anul 2007 au fost alocate 500 mii lei pentru lucrările de proiectare a blocului locativ pentru copii orfani, prin reprofilarea blocului chirurgical al Complexului spitalului din str. Nicolae H. Costin, 44/1, din sectorul Buiucani. Anul trecut însă, printr-o Hotărâre de Guvern, blocul respectiv a fost inclus în lista obiectivelor expuse spre vânzare şi a fost trecut din proprietate municipală în proprietate de stat.
Potrivit lui Vasile Panfil, şef al Direcţiei Construcţii Capitale, autorităţile locale s-au adresat Guvernului R. Moldova cu solicitarea de a exclude obiectivul din str. Nicolae H. Costin, 44/1 din lista obiectivelor expuse privatizării şi a-l întoarce la balanţa municipalităţii, pentru a continua lucrările de construcţie, conform proiectului. Executivul n-a dat curs acestor demersuri, astfel încânt la moment autorităţile capitalei nu pot continua lucrările de soluţionare a problemei locative pentru copiii orfani. Vasile Panfil crede însă că prin privatizarea blocului nefinalizat din str. Nicolae H. Costin, 44/1 se urmăreşte de fapt însuşirea terenului aferent acestui obiectiv, care are o suprafaţă mai mare de 3 ha şi este proprietate municipală.
În context, primarul general a menţionat necesitatea evaluării tuturor activităţilor întreprinse în ultimii ani de autorităţile municipale pentru îndeplinirea Programului de susţinere a copiilor orfani. Dorin Chirtoacă a solicitat şi elaborarea unor măsuri concrete pentru susţinerea copiilor orfani care au absolvit deja instituţiile de tip internat. „Până a identifica soluţii pentru rezolvarea problemei locative a persoanelor respective, trebuie să insistăm totodată pentru crearea condiţiilor decente de muncă pentru copiii orfani”, a subliniat primarul de Chişinău. În acest sens, Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copiilor urmează să înainteze un şir de acţiuni în vederea soluţionării problemelor cu care se confruntă persoanele revenite din instituţiile pentru copii orfani, inclusiv a problemei locative.
La moment, în municipiul Chişinău sunt 1115 copii orfani sau rămaşi fără grijă părintească.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău