Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Municipalitatea va lua măsuri speciale pentru salubrizarea platourilor şi teritoriului adiacent până la începutul şi după încheierea manifestărilor prilejuite de desfăşurarea sărbătorii „Hramul Chişinăului", creând grupuri mobile pentru menţinerea curăţeniei pe parcursul desfăşurării sărbătorii, conform programului.
Măsurile vor fi luate, după competenţă, de Regia „Autosalubritate", Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare, Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi, şi Regia „Exdrupo".
Regia „Autosalubritate" va asigura suplimentar străzile Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni şi A. Puşkin cu tomberoane de gunoi suplimentare, iar câteva auto speciale vor face de servici în apropierea Pieţii Marii Adunări Naţionale pentru lucrări urgente de salubrizare.
În cadrul şedinţei operative a primărei desfăşurate astăzi, primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a cerut Regiei „Autosalubritate" să menţină nivelul de curăţenie din oraş la nivelul cuvenit, dat fiind că „în sâmbăta şi duminica curentă nu te puteai apropia de tomberoanele de gunoi, ele fiind suprapline şi urât mirositoare."
Direcţia Relaţii Publice a 8.10.2007
Primăriei mun. Chişinău