Ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău din 25 noiembrie 2024
Primăria Municipiului Chișinău informează că un nou lot de autospeciale pentru necesitățile Î.M. Regia „Autosalubritate” au ajuns recent la Chișinău – primele 3 cap tractoare noi, de model IVECO și 2 semiremorci noi, din cele opt achiziționate (Lot 3) de la Compania georgiana GT GROUP, câștigătoarea licitației desfășurate în corespundere cu procedura de achiziție a BERD-ului.
Totodată, amintim că acum 2 săptămâni, la Regie au fost livrate primele două autospeciale noi, pentru evacuarea și transportarea deșeurilor, de model MAN.
Mașinile vor suplini parcul auto al operatorului de salubrizare, fiind destinate pentru transportarea deșeurilor, activitate care a fost asigurată până în prezent de către companiile contractate.
În prezent, cap tractoarele și semiremorcile se află în proces de verificare, înainte de predarea către client. Ulterior, unitățile de tehnică urmează să fie verificate de către consultanții internaționali și cei ai Î.M. Regia „Autosalubritate”. După ce vor trece procedura sus-menționată, acestea vor fi puse pe linie pentru transportarea deșeurilor.
Restul cap tractoarelor, inclusiv semiremorcile noi, vor fi livrate până la sfârșitul lunii curente.
Amintim că, la Chișinău urmează să ajungă 44 de autospeciale noi pentru gestionarea eficientă a deșeurilor din municipiul Chișinău. Acestea au fost achiziționate în cadrul Proiectului „Deșeuri Solide Chișinău”, finanțat de către Primăria Municipiului Chişinău, BERD și E5P.