A fost sistată activitatea instituțiilor educaționale, școli și grădinițe, din Chișinău pe parcursul a două zile, în perioada 09-10 ianuarie, curent

https://new.chisinau.md/index.php/ro/a-fost-sistata-activitatea-institutiilor-educationale-scoli-si-gradinite-20292_275639.html

Primăria Municipiului Chișinău informează că membrii Comisiei Situații Excepționale Chișinău au decis în ședința de astăzi de a sista activitatea instituțiilor educaționale, școli și grădinițe, din Chișinău pe parcursul a două zile, în perioada 09-10 ianuarie, curent, in contextul Codului portocaliu de ninsori și viscol.

De asemenea, se sistează și activitatea instituțiilor publice, cu excepția celor implicate în coordonarea acțiunilor deszăpezire și combaterea ghețușului, celor din sfera de sănătate și aflate în serviciul persoanelor care se află în situații de risc.

Totodată, din cauza că pe unele străzi se intervine repetat (a treia oară) s-a luat decizia ca până astăzi, ora 16:00, să fie sistată activitatea transportul public, cu excepția celor cu scop tehnic de intervenție.

Pentru ora 13:00 este planificată desfășurarea ședinței operative a serviciilor municipale, în regim online, unde va fi raportată situația actuală din Municipiul Chișinău.

08.01.2024

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md