Acord de colaborare privind susținerea dezvoltării domeniului educațional municipal

https://new.chisinau.md/index.php/ro/acord-de-colaborare-privind-sustinerea-dezvoltarii-domeniului-educational-munici-20292_244835.html

Primăria municipiului Chișinău și Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei (FSES) din municipiul Chişinău au semnat vineri, 20 noiembrie, Convenția Colectivă de Muncă, la nivel municipal, pentru anii 2021 – 2025. Documentul prevede îmbunătățirea condițiilor de muncă a cadrelor didactice din instituțiile de învățământ, respectarea drepturilor la salarizare și angajare, precum și alocarea resurselor financiare pentru dezvoltarea domeniului educațional municipal etc.

Convenția a fost semnată de Primarul general, Ion Ceban - Margareta Sîrbu, președinte al Consiliului municipal Chișinău al Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei și va intra în vigoare de la 01 ianuarie 2021.

Domeniile de colaborare dintre părți, pentru următorii patru ani, se referă la asigurarea, în condiţiile legii, a drepturilor şi obligaţiilor reciproce ale angajatorilor şi salariaților, membri ai FSES din municipiul Chişinău.

Primarul general, Ion Ceban, a declarat că pentru municipalitate este o prioritate asigurarea condițiilor eficiente de muncă tuturor angajaților din sistemul educațional, iar dialogul deschis și constructiv cu sindicatul de ramură este foarte important.

De cealaltă parte, Margareta Sîrbu, președinte al Consiliului municipal Chișinău al Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei, a menționat că au fost negociate mai multe aspecte cu autoritățile municipale, pentru identificarea soluțiilor care se referă la respectarea drepturilor și obligațiilor angajaților din învățământ, precum și atragerea tinerelor cadre în sistem.

Federația Sindicală a Educației și Științei din municipiul Chişinău întrunește circa 17.000 de angajați din domeniul educațional.

20.11.2020

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md