Acțiuni realizate de Primăria Chișinău pentru localitatea Țânțăreni, în baza Contractului de Societate Civilă

https://new.chisinau.md/index.php/ro/actiuni-realizate-de-primaria-chisinau-pentru-localitatea-tantareni-in-baza-20292_243116.html

Primarul general interimar, Adrian Talmaci, a efectuat  miercuri, 17 iulie a.c., o vizită de lucru în localitatea Țânțăreni, Anenii Noi, unde este amenajat poligonul de deșeuri al municipiului Chișinău. Edilul capitalei alături de consilieri municipali, deputați în Parlament și reprezentanți ai Î.M. „Autosalubritate" au informat cetățenii din localitate despre investițiile realizate de municipalitate în beneficiul locuitorilor din comună.

Reprezentanții Primăriei s-au referit la etapa de edificare a stației de tratare a levigatului, care urmează a fi instalată, consolidarea barajului poligonului, precum și alte investiții de infrastructură în comună, asumate anterior în cadrul Contractului de societate civilă, încheiat între Primăria Chișinău și localitatea Țânțereni.

Potrivit lui Eugen Axentiev, șef al Î.M. „Autosalubritate", administrația publică locală Chișinău a achiziționat în luna mai, a. c., echipamentul de tratare a levigatului pentru poligonul de deșeuri, în valoare de 11,3 mil. lei. Următorii pași pentru punerea în funcțiune a utilajului sunt construcția căilor de acces către poligon, precum și montarea rețelelor de alimentare cu energie electrică.

Instalația va asigura filtrarea lichidului fermentat de la gunoiște. Ca rezultat vor fi reduși indicii de poluare a mediului (se vor obține deșeuri solide și apă tehnică).

Menționăm că pe parcursul ultimilor doi ani, Administrația publică locală Chișinău a făcut investiții în sumă de 60 mil. lei, în localitatea Țânțăreni, prin lucrări de infrastructură, amenajare, iluminare stradală, asfaltarea drumurilor etc., drept compensație pentru transportarea și stocarea deșeurilor menajere din capitală.

 

 

17.07.2019

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md