Anual, la data de 13 noiembrie este marcată Ziua Internațională a Nevăzătorilor, dedicată sensibilizării opiniei publice privind problematica persoanelor cu deficiențe de vedere și promovarea drepturilor acestei categorii de persoane.
În scopul promovării incluziunii persoanelor cu deficiențe de vedere și pentru ameliorarea stării materiale ale acestora, Primăria Municipiului Chișinău întreprinde diverse activități de susținere a acestei categorii de cetățeni, direct sau în cooperare cu entitățile publice și private.
Astfel, pentru această categorie de persoane sunt acordate servicii sociale de îngrijire și suport prin intermediul direcțiilor de asistență socială și protecție a drepturilor copilului.
Anual, circa 1500 de persoane cu dezabilități de vedere sunt susținute material în cadrul diverselor programe cu destinație specială.
În anul 2024, 767 de persoane cu deficiențe de vedere, membri ai Asociației Obștești „Asociația Nevăzătorilor din Moldova”, Organizația Teritorială Chișinău, inclusiv familii care îngrijesc copii nevăzători (38 copii) au beneficiat de ajutor material, în sumă totală de 383 500 lei, către sărbătorile pascale.
832 de persoane cu deficiențe de vedere, inclusiv familii care îngrijesc copii nevăzători (37 copii) și 57 copii care învață la Liceul Teoretic pentru Copii cu Deficiențe de Vedere au beneficiat de ajutor material către Ziua mondială a Nevăzătorilor și Ziua Internațională a Persoanelor cu Dezabilități, în sumă de 785 000 lei.
Pe parcursul anilor 2021 – 2024, în scopul susținerii materiale a persoanelor cu deficiențe de vedere, din bugetul local au fost alocați 3, 6 milioane lei.
Au fost distribuite colete cu produse alimentare, au fost oferite prânzuri calde către diverse sărbători, prin intermediul preturilor de sector şi direcțiilor de asistență socială.
O bună parte a beneficiarilor Cantinei Sociale din cadrul Preturii sectorului Centru sunt persoane nevăzătoare.
Pretura sectorului Centru a asigurat sponsorizarea unei excursii la o rezervație naturală, pentru membrii Asociației Nevăzătorilor.
Prin intermediul Programului municipal de asigurare cu dispozitive medicale și non-medicale specializate, 1124 de persoane au primit tonometre sonorizate, iar 600 de persoane au beneficiat de bastoane special pentru nevăzători.
Doar în anul 2024 au fost achiziționate şi acordate alte 85 de tonometre sonorizate pentru persoanele nevăzătoare, membrii OT Chișinău ai Asociației Obștești „Asociația Nevăzătorilor din Moldova”.
În scopul asigurării condițiilor sociale pentru un trai independent, pentru persoanele cu deficiențe de vedere, care locuiesc preponderent în cartierul Telecentru, strada Pietrarilor, în ultimii ani, Primăria Municipiului Chișinău a implementat un șir de proiecte menite să îmbunătățească infrastructura rutieră.
A fost amenajat scuarul adaptat persoanelor cu deficiențe de vedere pe strada Pietrarilor 14/4, dotat cu pavaj tactil, echipament sportiv special pentru nevăzători. Au fost instalate balustrade la toate intrările în blocurile de locuințe din cartier, unde acestea lipseau, iar cele existente au fost reparate și vopsite.
În sectorul Centru sunt montate semafoare cu semnalizare sonoră.
Majoritatea proiectelor de reabilitare a trotuarelor din sectorul Centru prevăd amenajarea cu pavaj tactil, pentru orientarea persoanelor nevăzătoare. De asemenea, la trecerile de pietoni, bordurile sunt coborâte la nivelul carosabilului, în scopul facilitării deplasării independente a persoanelor nevăzătoare.
În Cartierul Telecentru, șos. Hâncești, str. Pietrarilor, 4, unde locuiesc persoane cu deficiențe de vedere a fost prelungită ruta de troleibuz nr. 35.
Tot pe str. Pietrarilor, 4, a fost amenajat un teren de joacă pentru copii.
A fost asfaltat carosabilul la str. Pietrarilor, 28, cartierul persoanelor cu dezabilități.
Au fost proiectate lucrările de reabilitare a trotuarelor pe strada Drumul Viilor de la str. Pietrarilor până la str. Lech Kaczynski, cartierul unde locuiesc persoane nevăzătoare.