ANUNȚ privind organizarea consultărilor publice a proiectului de Regulament cu privire la modul de administrare a taxei pentru salubrizare în municipiul Chișinău

https://new.chisinau.md/index.php/ro/anunt-privind-organizarea-consultarilor-publice-a-proiectului-de-regulament-cu-20734_270903.html

Direcția de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul Primăriei municipiului Chișinău organizează începând cu data de 27.07.2021, consultarea publică a proiectului de Regulament cu privire la modul de administrare a taxei pentru salubrizare în municipiul Chișinău

Scopul proiectului este: implementarea în municipiul Chișinău a prevederilor Deciziei Consiliului Municipal Chișinău nr. 25/1 ,,Cu privire la aprobarea și punerea în aplicare a taxelor locale pentru anul 2021”, prevăzute de Titlului VII al Codului fiscal și anume art. 289, 290, 291, inclusiv asigurarea încasării sumei preconizate a fi încasate conform Anexei 2 a Deciziei CMC nr.25/4 din 29.12.2020 ,,Cu privire la aprobarea bugetului municipal Chișinău pentru anul 2021 în lectura a doua”.

Necesitatea elaborării și adoptării proiectului este: Asigurarea îndeplinirii actelor autorității deliberative a UAT Chișinău, asigurarea organizării eficiente a procesului de administrare a taxei pentru salubrizare.

Prevederile de bază ale proiectului sunt: prin proiectul de Regulament propus se stabilește mecanismul de aplicare a taxei pentru salubrizare în municipiul Chișinău.

Beneficiarii proiectului de decizie sunt: persoanele fizice înregistrate în calitate de proprietari ai bunurilor imobile, unde aceștea și-au înregistrat domiciliul și alte persoane care sunt înregistrate la domiciliu în imobilele ce aparțin proprietarilor.

Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sunt:

a) asigurarea determinării procedurii și principiilor de stabilire, administrare, utilizare și încasare a taxei pentru salubrizare;

b) asigurarea principiului echitabilităţii (proporţionalităţii) în raporturile dintre

    unitatea administrativ-teritorială mun. Chișinău şi persoanele fizice domiciliate aici;

c) asigurarea calculării corecte și vărsării depline a plății taxei locale în  buget.

Impactul estimat al proiectului de decizie: asigurarea încasării plăților planificate în buget de la încasarea taxei locale.

Proiectul de decizie ce urmează a fi înaintat spre aprobare este elaborat în conformitate cu legislația în vigoare: art.  288-298 din Codul fiscal, aprobat prin Legea nr. 1163/1997, cap. VII „Taxele locale”, cu modificările şi completările ulterioare, art. 6 (2) pct. 3 lit. a) din Legea nr. 136/2016 „Privind statutul municipiului Chișinău”, în temeiul art. 14 (2) lit. a), art. 19 (4) din Legea nr. 436/2006 „Privind administraţia publică locală”. 

Recomandările asupra proiectului supus consultării publice pot fi expediate până la data de 20.08.2021 pe adresa: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 83, MD-2012 sau la adresa electronică: impozite@pmc.md. Persoanele de contact -  Cristina Vizitiu, (022) 990-997 (7),Veaceslav Spancioc tel. (022) 990-997 (3).

Materiale anexate:

- Proiectul de Regulament

- Nota informativă 

- Decizia 25/1 din 29 decembrie 2020 ,,Cu privire la aprobarea și punerea în aplicare a taxelor locale pentru anul 2021” 

 

 

 

 

27.07.2021

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md