ANUNŢ privind organizarea consultărilor publice asupra proiectului de decizie „Cu privire la completarea Regulamentului de comerț local al municipiului Chișinău, aprobat prin decizia CMC nr. 15/14 din 29.12.2021”

https://new.chisinau.md/index.php/ro/anunt-privind-organizarea-consultarilor-publice-asupra-proiectului-de-decizie-cu-20734_270950.html

În baza prevederilor Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, Direcția generală economie, comerț și turism organizează, începând cu data de 11 martie 2022 consultarea publică a proiectului de decizie „Cu privire la completarea Regulamentului de comerț local al municipiului Chișinău, aprobat prin decizia CMC nr. 15/14 din 29.12.2021”.

Scopul proiectului constă în prevenirea profanării teritoriului/spațiului  fostelor cimitire,  locurilor de înhumare în masă, bisericilor, precum și în încăperile/spațiile în care au  activat  organele de reprimare în masă sovietice și naziste din or. Chișinău.

Elaborarea şi adoptarea proiectului nominalizat este determinată de necesitatea îmbunătățirii cadrului normativ în domeniul comerțului, păstrarea memoriei  colective și sociale a evenimentelor istorice tragice și prevenirea profanării locurilor de reprimare în masă a populației, ținând cont de propunerea  înaintată de către consilierul municipal, dl Ion Cebanu (Partidul Liberal), în cadrul ședinței CMC din 29.12.2021.

Prevederile de bază a proiectului: Proiectul de decizie vine cu completarea listei de interdicții la amplasarea unităților de alimentație publică, inclusiv terase, unități de agrement și sportive pe teritoriul/spațiul  fostelor cimitire,  locurilor de înhumare în masă, bisericilor, precum și în încăperile/spațiile în care au  activat  organele de reprimare în masă sovietice și naziste din or. Chișinău.

Beneficiarii proiectului sunt: cetățenii municipiului Chișinău, persoanele fizice și juridice ce activează în domeniul comerțului și de prestări servicii, consumatorii de bunuri și servicii, angajații DGECT și a subdiviziunilor APL.

Rezultatele scontate ca urmare a implementării Proiectului supus consultării publice sunt:

-  reglementarea activității de comerț în teritoriu, prin stabilirea de interdicții în conformitate cu prevederile legislației.

Impactul estimat al proiectului:

-  păstrarea memoriei colective și sociale a evenimentelor istorice tragice și prevenirea profanării locurilor de reprimare în masă a populației; 

-  îmbunătățirea cadrului normativ în domeniul comerțului.

Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu legislația în vigoare:

Legile RM  nr. 231 din 23.09.2010 „Cu privire la comerțul interior" cu modificările ulterioare, nr. 436-XVI din 28.12.2006 „Privind administrația publică locală", nr. 136 din 17.06.2016 ,,Privind statutul municipiului Chișinău" și Hotărârii Guvernului nr. 1236 din 19.12.2018 ,,Cu privire la instituirea resursei informaționale în domeniul comerțului”.

În vederea eficientizării elaborării proiectului Regulamentului, solicităm respectuos implicarea activă a tuturor părților interesate prin prezentarea propunerilor, care urmează a fi transmise până la data de 01 aprilie 2022, ora 15:00, în format electronic, la adresa de e-mail: dc@pmc.md, dgect@cmc.md.

Persoana responsabilă de recepționarea recomandărilor: Gr. Veverița, șef secție în cadrul Direcției, tel.: (022) 22 19 55. 

Materiale aferente:

- Decizia CMC ,,Cu privire la completarea Regulamentului  de comerț local al municipiului Chișinău, aprobat prin decizia CMC nr. 15/14 din 29.12.2021”

- Nota informativă

 

 

11.03.2022

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md