ANUNŢ privind organizarea consultărilor publicea a proiectului de decizie „Cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare în mun. Chișinău”

https://new.chisinau.md/index.php/ro/anunt-privind-organizarea-consultarilor-publicea-a-proiectului-de-decizie-cu-20734_270811.html

ANUNŢ

privind organizarea consultărilor publice

S.A. „Apă-Canal Chișinău" inițiază, începând cu data de 19 mai 2020, consultarea publică a proiectului de decizie Cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare în mun. Chișinău.

Scopul proiectului este de a stabili raporturile dintre operatorul care furnizează/prestează serviciile publice de alimentare cu apă şi de canalizare şi consumatori cu privire la branșarea/racordarea instalațiilor interne de apă şi de canalizare, la contractarea, la furnizarea şi plata serviciului public de alimentare cu apă potabilă, apă tehnologică şi serviciul public de canalizare din mun. Chișinău.

Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie sunt prevederile art. 8 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2013 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, în conformitate cu care autoritățile publice locale de nivelul întâi elaborează și aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare.

Prevederile de bază ale proiectului Regulamentului sunt:

- branșarea/racordarea instalațiilor interne de apă şi de canalizare la serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare;

- delimitarea instalațiilor interne de apă şi de canalizare de instalațiile operatorului;

- contractarea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare;

- drepturile şi obligațiile pârților;

- evidenta volumelor de apă furnizată consumatorilor şi a volumelor de ape uzate evacuate în sistemul public de canalizare;

- facturarea şi plata serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare;

- deconectarea, reconectarea instalațiilor interne de apă şi de canalizare, întreruperi şi limitări la furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă şi/sau de canalizare;

- petițiile consumatorilor şi procedurile de soluționare a neînțelegerilor.

Proiectul este structurat în 9 secțiuni, care includ 179 puncte și 7 Anexe.

Beneficiarii proiectului de decizie sunt consumatorii mun. Chișinău persoane fizice și persoane juridice.

Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sunt de a asigura un serviciu public de alimentare cu apă și de canalizare calitativ tuturor categoriilor de consumatori din mun. Chișinău.

Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu prevederile Legii nr.303/2013 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare și Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, aprobat prin hotărârea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică nr.355 din 27 septembrie 2019.

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 04 iunie 2020, pe adresa electronică: vrevencu@acc.md sau pe adresa: str. Albișoara, 38 mun. Chișinău MD-2005. Persoana de contact: Valentina Revenco, șef Departamentul juridic S.A. „Apă-Canal Chișinău" (nr. tel 0(22)256961).

Proiectul deciziei Cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare şi nota informativă sunt disponibile pe pagina web oficială www.chisinau.md sau la sediul S.A. „Apă-Canal Chișinău", situată pe adresa str. Albișoara, 38, mun. Chișinău MD-2005. 

Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare în mun. Chișinău 

 

19.05.2020

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md