ANUNȚ privind organizarea discuțiilor publice asupra proiectului „Strategia de dezvoltare a comerțului interior al municipiului Chișinău „COMERȚ – 2030” și a Planului de acțiuni de implementare

https://new.chisinau.md/index.php/ro/anunt-privind-organizarea-dezbaterilorconsultarilor-publice-asupra-proiectului-s-20938_275395.html

Direcția generala economie, comerț și turism invită mediul de afaceri, reprezentanții asociațiilor profesionale, societate civilă și alte părți interesate la discuții publice privind Proiectul Strategiei de dezvoltare a comerțului interior al mun. Chișinău „Comerț – 2030”. 

Consultările cu cetățenii, ONG-urile și cu mediul de afaceri sunt prevăzute pentru zilele de 29-30 noiembrie și, respectiv – 5, 7 și 8 decembrie 2023, în incinta preturilor de sector.  

Discuțiile publice se vor desfășura în sala de ședințe a preturilor de sector, conform următorului grafic:

Pretura Centru, data de 29.11.2023, ora: 14:00;

Pretura Buiucani, data de 30.11.2023, ora: 14:00;

Pretura Botanica, data de 05.12.2023, ora: 14:00;

Pretura Ciocana, data de 07.12.2023, ora: 14:00;

Pretura Râșcani, data de 08.12.2023, ora: 14:00.

Scopul  Strategiei este de a stabili direcțiile prioritare în dezvoltarea comerțului cu mărfuri și servicii care vor contribui la îmbunătățirea infrastructurii comerciale în municipiu, modernizarea formelor de distribuție/comercializare a produselor/serviciilor plasate pe piață, satisfacerea necesităților consumatorilor și implementarea celor mai bune practici internaționale.

Strategia descrie situația actuală în domeniu, viziunea, principiile, obiectivele strategice și acțiunile necesare pentru modernizarea și dezvoltarea continuă a cadrului instituțional și a regulilor de comerț interior în municipiul Chișinău.

Documentul va contribui la dezvoltarea municipiului Chișinău și a capitalei, care oferă un climat de afaceri atractiv și favorabil dezvoltării comerțului interior, gestionat de administrația transparentă, ce răspunde eficient nevoilor consumatorilor și mediului de afaceri, în conformitate cu standardele și practicile internaționale.

În cadrul ședinței vor fi prezentate:

  • Rezultatele sondajului în rândul comercianților și consumătorilor,
  • Obiectivele strategice și operaționale
  • Planul de acțiuni de implementare a Strategiei Comerț 2030. 

Propunerile asupra proiectului propus discuțiilor publice pot fi prezentate până la date de 10.12.2023, la adresa de email: svetlana.petrascu@chamber.md 

28.11.2023

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md