Primăria Municipiului Chișinău informează că din 1 august, a. c, drumarii din capitală aplică marcaj rutier nou la trecerile de pietoni din apropierea edificiilor instituțiilor de învățământ.
Această măsură este una tradițională în preajma noului an de studii, pentru a securiza accesele pentru pietoni, când revin elevii la lecții.
Astfel, accesul către instituțiile educaționale va fi mai sigur, atât pentru elevi și profesori, cât și pentru însoțitorii minorilor care îi conduc la școală.
Lucrările de reîmprospătare a marcajului sunt executate de către Î.M. „Exdrupo", care va lucra cu 3 echipe de muncitori, atât pe timp de zi, cât și de noapte. Intervențiile vor dura până la 1 septembrie 2022.
În total, în preajma școlilor urmează a fi aplicat marcaj pe cca 9500m² de drum.
De asemenea, informăm că pe străzile din Chișinău continuă aplicarea marcajului rutier longitudinal, precum și marcarea trecerilor pentru pietoni.