Au fost elaborate conceptele de reabilitare a scuarului din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și scuarul „Nicolae V. Gogol"

https://new.chisinau.md/index.php/ro/au-fost-elaborate-conceptele-de-reabilitare-a-scuarului-din-bd-20292_245303.html

Primăria municipiului Chișinău informează că au fost desemnaţi câştigătorii concursului public pentru elaborarea conceptelor de reabilitare a scuarului din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt (în fața clădirii Kentford Business Center) și scuarul „Nicolae V. Gogol", din preajma Palatului Republicii. 

Astfel, câștigător pentru conceptul scuarului ,,Nicolae V. Gogol", a fost desemnat arhitectul Anatolie Safroni, care s-a clasat pe primul loc, acumuland punctajul maxim. 

Reabilitarea spațiului public din centrul istoric al capitalei prevede reconstrucția trotuarelor și a amenjarea spațiilor verzi, în perimetrul străzilor București - str. Maria Cebotari - str. Alexei Șciusev - str. Nicolae Iorga. 

Totodată, pentru elaborarea proiectului de renovare a scuarului Ștefan cel Mare și Sfânt, pe primul loc s-au clasat autorii: Tatiana Zaicenco, Daria Urum, din cadrul IMP „Chișinăuproiect". 

Câștigătorii vor beneficia de premii bănești în valoare de 10 mii de lei.

La fel, cu câte 7 mii de lei vor fi primiați câştigătorii locului II, iar premiul de 3 mii de lei va fi acordat concurenților clasați pe locul III.

E de menționat că la elaborarea proiectelor autorii au ținut cont de documentația de urbanism a orașului, normele de reglemnatare în vigoare, precum și de Ghidul de design al străzilor municipiului Chișinău.

Pe parcursul următoarelor două luni câștigătorii concursurilor vor elabora proiectele de execuţie, după care va fi desfășurat concursul pentru desemnarea antreprenorilor pentru executarea lucrărilor de reabilitare a spaţiilor publice.

19.03.2021

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md