Au fost finalizate lucrările de renovare a străzilor Tighina şi Alexandru cel Bun

https://new.chisinau.md/index.php/ro/au-fost-finalizate-lucrarile-de-renovare-a-strazilor-tighina-20292_275345.html

Primăria Municipiului Chișinău informează că lucrările de reabilitare integrală a străzilor Tighina şi Alexandru cel Bun din zona centrală au fost finalizate de către antreprenor. Astfel, urmează procedura de recepţionare a obiectivelor de către municipalitate.

Activitățile pe șantier au presupus lucrări de reconstrucţie a părţii carosabile şi a trotuarelor, amenajarea locurilor de parcare şi a acceselor, construcţia canalizării pluviale şi reabilitarea sistemului de iluminat public stradal, aplicarea marcajului rutier şi a indicatoarelor rutiere.

De asemenea, proiectul de reabilitare a străzii 31 August 1989 este la etapa de finalizare, cu excepţia tronsonului pavat cu dale de granit, între str. Mitropolit Bănulescu Bodoni - str. A. Puşkin, care va fi conservat.

E de menționat că, lucrările de reparație capitală a celor 3 străzi: Tighina, Alexandru cel Bun şi 31 August 1989, au fost realizate de Primăria Chișinău în cadrul Pachetului II al Proiectului „Reabilitarea străzilor centrale și modernizarea iluminatului public al centrului municipiului Chișinău”, cu sprijinul financiar al Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Băncii Europene de Investiții (BEI) și a Fondului Special de Energie Verde al BERD.

17.11.2023

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md