Audieri publice pentru Chișinău

https://new.chisinau.md/index.php/ro/audieri-publice-pentru-chisinau-20734_270662.html

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) cu suportul financiar al Fundației pentru o Societate Deschisă, pe parcursul anului 2017 implementează Proiectul "Audieri publice pentru Chișinău". Scopul proiectului constă în identificarea a 9 subiecte ce vor fi supuse audierilor publice și elaborate politici publice pentru a fi prezentate Consiliului municipal Chișinău și Primăriei mun. Chișinău.                                                      

Urmare a procesului de colectare a opiniilor cu privire la sectorul reforma administrației publice și serviciilor publice, au fost identificate un șir de recomandări pentru îmbunătățirea acestui sector în municipiu. O recomandare importantă ce urmează a fi supusă audierilor publice este „Recuperarea Spațiului Public: Străzile sunt pentru mașini și trotuarele pentru pietoni".

Audierea publică urmează să aibă loc la data de 26 septembrie 2017, ora 17.30, sala de ședințe a Primăriei mun. Chișinău, bul. Ștefan cel Mare şi Sfânt, nr. 83.

În acest context, vom aprecia disponibilitatea Dvs. de a participa la acest eveniment și de a disemina informația către alte persoane interesate.

Anexă: Nota scurtă privind propunerea de politică publică și Proiectul de politică publică

 

21.09.2017

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md