Chișinăul deschis pentru o dezvoltare urbană inovatoare și prietenoasă mediului

https://new.chisinau.md/index.php/ro/chisinaul-deschis-pentru-o-dezvoltare-urbana-inovatoare-si-prietenoasa-mediului-20292_242820.html

În perioada 27-30 martie 2019, Chișinău găzduiește un eveniment regional de proiectare și testare a experimentelor urbane care abordează problemele complexe cu care se confruntă orașele din Moldova, Serbia, Macedonia și Armenia. Atelierul este o activitate a Fondului Experimentelor Urbane, finanțat de Ministerul Finanțelor din Republica Slovacă.  

Fondul Experimentelor Urbane (CEF) este o inițiativă de doi ani care vine cu soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele complexe cu care se confruntă orașele, inclusiv impactul migrației, al schimbărilor climatice și inegalității. CEF va lansa în orașele partenere din regiunea Europei și Asiei Centrale un număr de maxim 10 experimente variate, ambițioase și specifice contextului, care pun inovațiile în serviciul schimbării sistemelor și impactului exponențial.

„Acest eveniment reprezintă un prilej pentru noi toți să generăm idei, să valorificăm oportunitățile și provocările din orașele noastre, să co-creăm prototipuri de soluții și să ne testăm ipotezele, să planificăm experimente specifice pentru a rezolva cele mai dificile provocări urbane", a afirmat Dafina Gercheva, Reprezentanta Rezidentă PNUD în Republica Moldova.

Echipele orașelor sunt formate din reprezentanți ai administrației locale, mediului academic, cultural și a sectorului asociativ. Fondul va sprijini în continuare intervențiile care acoperă patru domenii ale vieții urbane: spațiul public, administrația publică, viața rezidenților și infrastructura digitală. Sprijinul financiar maxim de care va beneficia fiecare proiect este de 75.000 USD.

„Inițial am fost puțin sceptici vizavi de implicarea în experimente inovatoare, însă apoi am îndrăznit și am acceptat această idee creativă, fiind determinați să facem viața chișinăuienilor mai frumoasă. Am început cu mici proiecte-pilot, ale căror rezultate sunt deja vizibile. Mai avem încă multe de făcut, deoarece probleme sunt destule. Ne-am angajat să realizăm Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 11 - orașe și comunități durabile", a menționat Ruslan Codreanu, primarul interimar al Chișinăului.

În unison cu tendințele globale (găzduind aproape 25% din populația Republicii Moldova), Chișinău este, de asemenea, unul dintre centrele urbane care atrage un număr tot mai mare de rezidenți, dar care nu este întotdeauna pregătit să-și adapteze infrastructura la cererea în creștere.

PNUD Moldova contribuie la inovațiile și experimentele urbane prin proiectarea experimentelor pentru îmbunătățirea calității vieții în Chișinău. Experimentele abordează subiecte precum mobilitatea, consumul de energie electrică, elaborarea unei platforme de date pentru Chișinău utilizând parteneriate cu sectorul privat. De asemenea, PNUD, prin Green City Lab, a lansat în acest an câteva inițiative urbane cu potențial transformator: stații de încărcare a mașinilor electrice, arbori solari care generează energie electrică din surse regenerabile, bănci fabricate prin imprimare 3D, dispozitive de măsurare a calității aerului, o platformă online de implicare civică etc. 

 

 

27.03.2019

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md