Chişinăul intră în luna de salubrizare

https://new.chisinau.md/index.php/ro/chisinaul-intra-in-luna-de-salubrizare-20292_238002.html

Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a aprobat Programul acţiunilor de amenajare şi salubrizare a teritoriului municipiului Chişinău.

Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a aprobat Programul acţiunilor de amenajare şi salubrizare a teritoriului municipiului Chişinău. În acest an, campania de salubrizare de primăvară se va desfăşura în perioada 1 – 31 martie a.c. 
În cadrul campaniei de curăţenie, vor fi salubrizate şi amenajate străzile, cartierele locative, spaţiile verzi. De asemenea, vor fi instalate containere pentru acumularea deşeurilor menajere solide în sectoarele de locuinţe private, iar camerele de acumulare a deşeurilor şi intrările în scările blocurilor locative vor fi reparate şi amenajate. În luna martie, va fi suplimentat numărul de angajaţi şi utilaje care să asigure curăţenia şi întreţinerea spaţiilor verzi. Mai mult, în parcuri şi pe terenurile virane vor fi amenajate locuri de joacă pentru copii, vor fi vopsite urnele de gunoi şi instalate altele noi. În mod tradiţional, va fi curăţată fâşia riverană a râurilor şi lacurilor, inclusiv a albiei râului Bâc şi lichidate gunoiştile neautorizate de pe teritoriul municipiului. 
Începând cu această săptămână, Primăria Chişinău, în comun cu Comisariatul general de poliţie şi Centrul municipal de medicină preventivă, săptămânal va organiza raiduri ecologice pe teritoriul municipiului, pentru a fi asigurată salubrizarea teritoriilor adiacente ale întreprinderilor, publice şi private. 
Primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, s-a pronunţat pentru organizarea unei campanii continue de salubrizare a oraşului, în care să se implice permanent serviciile de salubrizare, preturile de sector, dar şi locuitorii municipiului, pe lângă tradiţionala „lună a curăţeniei”, care se desfăşoară la începutul primăverii. Edilul-şef al capitalei a solicitat ca în perioada de până la Sfintele Sărbători de Paşti, să fie întreprinse acţiuni permanente şi eficiente de salubrizare, pentru a asigura o curăţenie acceptabilă la nivelul municipiului, în încercarea de a schimba faţa oraşului. 
Programul acţiunilor de amenajare şi salubrizare a municipiului Chişinău.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău

22.02.2010

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md