Comercializarea produselor de panificație cu tematică pascală în sectoarele capitalei

https://new.chisinau.md/index.php/ro/comercializarea-produselor-de-panificatie-cu-tematica-pascala-in-sectoarele-capi-20292_243869.html

Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada: 15-18 aprilie 2020, în sectoarele capitalei este organizată comercializarea ambulantă a produselor de panificație specifice Sărbătorii Învierii: pască și cozonac.

Acțiunile în acest sens au fost luate în baza deciziei nr. 12 a Comisiei pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău din 14.04.2020, care a permis desfășurarea timp de 4 zile (miercuri-sâmbătă), a comerțului ambulant cu produse alimentare de panificație ambalate, din magazin sau tonetă, în locuri special amenajate de Primărie, între orele: 07:00-16:00.

Adresele din sectoarele orașului unde vor fi comercializate produsele pascale:

Sectorul Botanica: bd. Dacia, 44; str. Sarmizegetusa, 30; str. Independenței, 24;

Sectorul Buiucani: Calea Ieșilor, 2;

Sectorul Centru: str. Ialoveni, 94; str. Grenoble, 165/4; Ismail 90 (în parcare); str. N. Testemițanu, 13 (parcare); șos. Hâncești, 86 (parcare);

Sectorul Ciocana: str. Alecu Russo, 61/1 - 63/1, bd. Mircea cel Bătrân, 8 și 23/intersecție cu str. Ig. Vieru;

Sectorul Râșcani: str. Miron Costin, 13/1; str. Andrei Doga, 33, str. Bogdan Voievod - str. Kiev.

Totodată, agenții economici care vor participa la târgurile de profil, vor trebui să respecte toate normele de protecție pentru prevenirea răspândirii infecției COVID-19, iar unitățile de comerț vor fi amenajate la o distanță de minim 3 metri una de alta. 

 

 

15.04.2020

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md