Concurs public pentru adjudecarea dreptului de organizator al licitaţiilor pentru obținerea dreptului de locațiune a încăperilor cu altă destinație decât cea locativă în municipiul Chişinău

https://new.chisinau.md/index.php/ro/concurs-public-pentru-adjudecarea-dreptului-de-organizator-al-licitatiilor-pentr-20734_270656.html

În temeiul deciziei Consiliului municipal Chişinău nr. 10/7 din 09.10.2017 se anunţă Concursul public pentru delegarea funcţiilor (contractarea serviciilor) de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor pentru obținerea dreptului de locațiune a încăperilor cu altă destinație decât cea locativă în municipiul (oraşul) Chişinău.

La concurs pot participa persoanele juridice ce dispun de personal specializat în lucrări cadastrale şi licenţiat în evaluarea bunurilor imobile, precum şi practică în domeniul organizării şi desfăşurării licitaţiilor cu strigare.

Ofertanţii vor prezenta în termenul stabilit următoarele documente:

- plicul în care se conţine oferta (chestionarul completat de prezentare a ofertantului şi documentele privind personalul specializat în lucrări cadastrale şi licenţiat în evaluarea bunurilor imobile, precum şi practica în domeniul organizării şi desfăşurării licitaţiilor cu strigare);

- copia certificatului înregistrării de stat;

- extrasul din Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor (în original, vechimea de maximum o lună);

- copia autentificată a statutului;

- dovada achitării integrale a obligaţiilor fiscale, care trebuie să aibă o vechime de cel mult 2 luni la data concursului;

- actele privind identitatea şi împuternicirile persoanei din partea ofertantului (în cazul în care împuternicirile nu rezultă din actele sus-menţionate).

Dosarele de participare vor fi depuse până la data şi ora limită pentru depunerea ofertelor la sediul Direcţiei generale economie, reforme și relații patrimoniale (str. Columna, 106, bir.8), în corespundere cu prevederile Regulamentului privind concursul pentru acordarea dreptului de organizare a licitaţiilor pentru obținerea dreptului de locațiune a încăperilor cu altă destinație decât cea locativă în municipiul Chişinău, aprobat prin decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 10/7 din 09.10.2017.

Oferta va fi perfectată în limba română, într-un singur exemplar. Pe plic se va scrie citeţ denumirea şi sediul ofertantului, de asemenea numele, prenumele şi funcţia împuternicitului său legal. La primirea ofertelor, organizatorul concursului verifică dacă plicurile sunt sigilate corect şi dacă cuprind menţiunile prevăzute. Se va refuza primirea ofertelor în plicuri deteriorate sau deschise fără respectarea condiţiilor prevăzute de Regulamentul Concursului şi a prezentului anunţ publicitar.

Termenul limită de depunere a ofertelor: 27 decembrie 2017, ora 10.00.

Data, ora şi locul deschiderii ofertelor: 28 decemdrie 2017, ora 10.00, sediul Primăriei municipiului Chişinău (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 83, etajul II, bir. 15).

Organizatorul Concursului: Administraţia publică locală, Comisia de concurs.

Regulamentul privind Concursul pentru acordarea dreptului de organizare a licitaţiilor pentru obținerea dreptului de locațiune a încăperilor cu altă destinație decât cea locativă în municipiul Chişinău, aprobat prin decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 10/7 din 09.10.2017, inclusiv CHESTIONARUL de prezentare a ofertantului (anexa nr.1 la Regulament) şi GRILA pentru evaluarea ofertei (anexa nr.2 la Regulament), este afişat pe pagina web a Primăriei municipiului Chişinău: www.chisinau.md. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la numerele de telefon: 022-213123, 022-222340.

 

 

16.11.2017

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md