Joi, 30 noiembrie 2023, în aula „Clasa viitorului” a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, va fi desfășurată Conferința „Familia, școala, comunitatea: incluziune în acțiune”.
Evenimentul are scopul de a sensibiliza societatea civilă asupra problemelor părinților și elevilor cu cerințe educaționale speciale, consolidarea practicilor incluzive, în contextul marcării „Zilei Internaționale a persoanelor cu dizabilități”.
Programul conferinței prevede următoarele activități:
Ora 15:00 – 17:30 Atelier: „Copiii cu necesități educaționale speciale în procesul educațional”. Participanți: cadrele didactice și de conducere, psihologii și lucrătorii centrelor resursă din instituțiile de învățământ general
Ora 18:00 – 20:10 Atelier: „Rolul familiei în integrarea copiilor cu necesități educaționale speciale în societate”. Participanți: părinții copiilor cu cerințe educaționale speciale.
Evenimentul este organizat de Direcția Generală Educație, Tineret și Sport în colaborare cu Asociația de Jocuri Intelectuale din Republica Moldova.
Primăria Municipiului Chișinău îndeamnă persoanele interesate să participe activ la ateliere și să contribuie la crearea unei societăți mai incluzive și sensibile la nevoile tuturor membrilor săi.