Construcţia străzii pietonale din Chişinău

https://new.chisinau.md/index.php/ro/constructia-strazii-pietonale-din-chisinau-20292_239539.html

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a inspectat şantierul din str. Al. Diordiţă, unde au loc lucrările de construcţie şi amenajare a străzii pietonale.

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a inspectat şantierul din str. Al. Diordiţă, unde au loc lucrările de construcţie şi amenajare a străzii pietonale. 

Edilul a fost însoţit de antreprenorul general al obiectivului, dar şi responsabilii din cadrul subdiviziunilor implicate în realizarea proiectului. După cum a constatat Dorin Chirtoacă, la ora actuală lucrările sunt realizate în proporţie de 90 la sută, iar defecte esenţiale nu există. „Avem convingerea că vom avea un lucru bine făcut aici la Chişinău", a remarcat primarul capitalei. În altă ordine de idei, Dorin Chirtoacă a remarcat că strada arată ca o mare parcare, chiar dacă accesul autoturismelor este interzis.

În context, antreprenorul a dat asigurări că până la sfârşitul anului curent, se vor încheia lucrările de pavare a străzii pietonale cu granit. 

Lucrările de amenajare a străzii au demarat în anul 2012. Costul total al proiectului este de 12 milioane de lei. Proiectul se realizează cu suportul unui agent economic, în baza unui parteneriat public-privat, iar restul banilor au fost alocaţi din bugetul municipal. 

   
Direcţia Relaţii Publice, 
Primăria mun. Chişinău 
18.12.2014

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md