Primăria municipiului Chişinău informează că lucrările de construcţie a străzii Prof. Ion Dumeniuc, tronsonul cuprins între bd. Mircea cel Bătrân şi str. Mihail Sadoveanu, se desfăşoară conform calendarului stabilit.
Până la acest moment a fost amenajată fundaţia, a fost tasat terenul cu lut, a fost aşternut stratul de pietriş în smoală, iar de o parte şi de alta a drumului au fost instalaţi stâlpii pentru iluminatul stradal. De asemenea, s-au încheiat deja lucrările de amenajare a bordurilor la trotuar, au fost amenajate parcări, pe ambele părţi ale carosabilului, precum şi s-au instalat reţelele de electricitate.
La ora actuală se amenajează trotuarele, pe ambele părţi ale drumului. Conform proiectului, trotuarele vor avea o lăţime de 3 metri fiecare şi vor fi amenajate, de asemenea, zone verzi, pe o lăţime de 6 metri.
De menţionat că lăţimea noului drum va fi de 15 m şi va avea 4 benzi de circulaţie. Costul proiectului este de 15,6 milioane lei, bani prevăzuţi în bugetul municipal pentru anul 2014. Lucrările de construcţie a drumului se vor încheia până la sfârşitul anului curent.
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău