Crearea grupului de lucru pentru elaborarea conceptului de modernizare a Î.M. ,,Piaţa Centrală"

https://new.chisinau.md/index.php/ro/crearea-grupului-de-lucru-pentru-elaborarea-conceptului-de-modernizare-a-20292_244018.html

Consiliul municipal Chişinău a aprobat crearea grupului de lucru pentru definitivarea Conceptului de modernizare a Î.M. ,,Piaţa Centrală" din capitală. O decizie în acest sens a fost adoptată astăzi de către aleșii locali.

Grupul este format din membrii executivului și consilieri municipali, care urmează să prezinte, până pe 10 iulie, curent, Consiliului municipal Chişinău, propunerile de îmbunătăţire a Conceptului de modernizare a celei mai populare zone de comerț, situată în nucleul istoric al capitalei.

Prin noul concept, APL Chișinău își propune amenajarea pieței centrale cu un sistem de management eficient la nivel organizațional, unde comercianții vor activa în condiții decente, iar oamenii vor putea achiziționa, în mare parte, mărfuri agricole autohtone.

Documentul are ca scop renovarea etapizată, a zonelor de comerț, conform standardelor, reabilitarea rețelelor inginerești și amenajarea teritoriului, construcția parcărilor pentru vizitatori etc. De asemenea, conceptul presupune distribuirea locurilor pentru vânzători prin utilizarea tichetelor electronice.

Modernizarea Î.M. ,,Piaţa Centrală", presupune renovarea celor 4 sectoare comerciale: „fructe", „legume", „zona angro" și „sectorul meșteșugăresc".

Proiectul este realizat de Institutul municipal de proiectări „CHIȘINĂUPROIECT", iar costul estimativ al proiectului este de cca 40 milioane de lei.  

E de menționat că, în prezent, pe teritoriul pieței sunt amenajate cca 4 mii de locuri de comerț, oferite în locațiune agenților economici. Tot aici sunt amplasate 711 gherete.

 

 

19.05.2020

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md