Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a participat astăzi la darea în exploatare a grădiniței nr. 157 din sectorul Buiucani, redeschisă după reparația capitală. Astfel, cele 6 grupe renovate ale instituției preșcolare, care n-a activat de mai bine de 20 ani, își vor deschide ușile începând cu 1 noiembrie a.c.
Potrivit primarului de Chișinău, reparația parțială a grădiniței nr. 157, la standarde europene este doar o parte din ceea ce necesită a fi realizat în sistemul educațional din municipiu. „Obiectivul pus în sarcina direcției de profil este de a studia conceptele grădinițelor din occident, care au costuri mai mici de operare, față de cele existente la noi, gândite și proiectate în perioada sovietică", a menționat Dorin Chirtoacă.
Blocul renovat al grădiniței va avea capacitatea de înmatriculare de până la 180 de copii, inclusiv 2 grupe creșe. Fiecare grupă de copii va dispune de dormitor, sală de activități, grup sanitar și vestiar la standarde moderne.
De menționat că, lucrările de reparație au durat 3 ani și au vizat interiorul edificiului, acoperișul, inclusiv reconstrucția rețelelor inginerești și au costat 7,5 milioane lei, bani alocați din bugetul municipal.
Direcţia Relaţii Publice,Primăria mun. Chişinău