Deblocarea străzii Ciocârliei

https://new.chisinau.md/index.php/ro/deblocarea-strazii-ciocarliei-20292_238131.html

Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a solicitat Serviciului Poliţiei Rutiere să scoată în termen de 48 de ore bariera din str. Ciocârliei, din apropierea intersecţiei cu str. Pietrarilor, pentru deblocarea străzii şi asigurarea accesului tuturor cetăţenilor pe această stradă.

Potrivit legii, toate străzile din municipiul Chişinău sunt publice. Prin urmare, este ilegal ca o persoană fizică sau juridică, fie şi SRL „Moldconstrukt Market”, cazul din str. Ciocârliei, să instaleze bariere prin care să fie limitat accesul în zonă.

De asemenea, instalarea unor bariere sau a altor obstacole pe drumurile publice împiedică accesul pompierilor, a ambulanţei şi, în special, a poliţiei pentru a interveni în caz de necesitate.

Primăria municipiului Chişinău aminteşte că în urma privatizării ilegale a terenului de 2,04 ha din strada Ciocârliei, bugetul municipiului Chişinău a fost prejudiciat de circa 30 milioane lei. Această sumă este echivalentă cu un buget anual pentru reparaţia drumurilor în capitală.

Primăria invită toţi doritorii interesaţi să viziteze zona respectivă. 

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău

27.05.2010

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md