Depunerea jurământului pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova

https://new.chisinau.md/index.php/ro/depunerea-juramantului-pentru-obtinerea-cetateniei-republicii-moldova-20292_247206.html

Primăria municipiului Chișinău informează că un grup de 11 de persoane care domiciliază în Municipiul Chișinău au depus astăzi, 11 mai 2022, jurământul pentru acordarea sau redobândirea cetățeniei Republicii Moldova.

Evenimentul s-a desfășurat la Primăria Chișinău, în prezența viceprimarului Angela Cutasevici și a reprezentanților administrației publice locale.

Astfel, 9 persoane care au obținut cetățenia moldovenească sunt originari din Armenia, Liban, Irak, Azerbaidjan, Federația Rusă, Palestina, Italia și Ucraina. Totodată, alte 2 persoane au redobândit cetățenia Republicii Moldova, aceștia fiind originari din Ucraina.

În context, Angela Cutasevici a venit cu un mesaj de felicitare pentru cei prezenți, menționând că Republica Moldova este o țară frumoasă, cu oameni onești, muncitori și iubitori de patrie. Iar cei care au obținut cetățenia trebuie să contribuie la prosperarea și dezvoltarea țării noastre.

E de menționat că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru a obţine sau a redobândi cetăţenia Republicii Moldova, solicitanţii trebuie să susţină un examen de cunoaştere a limbii și a istoriei statului, precum şi a legislaţiei naţionale. O comisie specială guvernamentală examinează dosarul, după care este emis decretul Preşedintelui Republicii Moldova. Ulterior, solicitanţii depun jurământul în faţa Primarului General al municipiului sau a preşedintelui de raion.

11.05.2022

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md