Primăria municipiului Chișinău informează că lucrările de reparație a clădirii LT „Pro Succes", blocul nr. 9, sunt realizate în volum de 86%, urmând ca de la începutul noului an școlar 2022-2023 să poată primi elevii. Cât privește proiectele de reparație capitală a IET nr. 3 și nr. 18, din sectorul Buiucani, lucrările sunt executate în proporție de 81% și respectiv, de 86%, urmând a fi finalizate în luna august, a.c.
În cadrul instituțiilor de învățământ municipale sunt realizate și lucrări curente de reparație, iar în acest scop din bugetul municipal au fost alocați cca 169,5 milioane de lei, pentru reparații în 195 de instituții educaționale, cu 39 de milioane de lei mai mult decât în 2021. Informații în acest sens au fost prezentate luni, la ședința operativă săptămânală, de către Viorica Negrei, șef adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport.
Astfel, în 36 de instituții lucrările de reparații sunt finalizate, iar în 66 de unități sunt în proces de lucru. Totodată, în 14 instituții urmează să înceapă lucrările, după semnarea contractelor cu agenții economici. Restul unităților sunt la etapa evaluării ofertelor sau publicarea anunțurilor de concurs.
În total în acest an se prevăd lucrări de reparație în cadrul a 92 de grădiniţe, 7 instituții de învățământ primar, 19 instituții de învățământ gimnazial, 51 de instituții de învățământ liceal, 8 centre de creație și instituții cu activitate metodică, 7 școli sportive etc.
Responsabilii de la Direcția Educație dau asigurări că toate lucrările de reparație în școli și grădinițe vor fi finalizate în timp util, așa cum a fost prevăzut anterior de autorități.