Dezbateri publice asupra proiectului Programului municipal de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii în municipiul Chișinău pentru anii 2024-2030

https://new.chisinau.md/index.php/ro/dezbateri-publice-asupra-proiectului-programului-municipal-de-dezvoltare-a-20292_276496.html

Direcția general economie, comerț și turism a Consiliului Municipal Chișinău anunță organizarea dezbaterilor publice asupra proiectului de decizie „Cu privire la aprobarea Programului municipal de dezvoltare a sectorului ÎMM în municipiul Chișinău pentru anii 2024-2030 (PMDSÎMM-2030)”, pe data de 26 aprilie 2024, ora 14.00, în incinta sălii de ședințe a Primăriei Municipiului Chișinău de pe adresa bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 83 (intrare liberă).

În cadrul dezbaterilor vor fi prezentate prevederile principale ale proiectului Programului municipal de dezvoltare a sectorului ÎMM în municipiul Chișinău pentru anii 2024-2030, la care se invită să participe persoanele interesate în dezvoltarea sectorului ÎMM în municipiul Chișinău.

Scopul proiectului este: aprobarea setului de documente necesare în vederea susținerii dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM) din municipiul Chișinău, inclusiv Programul municipal de dezvoltare a sectorului ÎMM în municipiul Chișinău pentru anii 2024-2030 (PMDSÎMM-2030) ca parte componentă a Strategiei de dezvoltare socio-economică și spațială durabilă etapa II: justificarea tehnică și conceptul planului regional de amenajare a teritoriului, precum și a Planului complex de acțiuni al PMC/CMC pentru anii 2024-2030 în vederea implementării PMDSÎMM-2030.

Propunerile și recomandările părților interesate cu privire la proiectul Deciziei Consiliului Municipal Chișinău cu privire la aprobarea Programului municipal de dezvoltare a sectorului ÎMM în municipiul Chișinău pentru anii 2023-2030 (PMDSÎMM-2030) pot fi expediate până la 03.05.2024, pe adresa Direcției generale economie, comerț și turism a CMC: str. Columna, 106, sau  e-mail: dgect@cmc.md, deadd.dgect@cmc.md).

La dezbateri sunt invitate persoanele interesate, reprezentanții subdiviziunilor municipale, ai mediului de afaceri din capitală, experți în domeniu, reprezentanții societății civile etc.

Luările de cuvânt pentru fiecare dintre participanți sunt stabilite de până la 5 minute și se vor referi strict la subiectul discutat.

Proiectul de decizie a CMC a fost elaborat în conformitate cu actele normative ale Republicii Moldova, inclusiv:

- Legea nr. 112/2014 privind aprobarea Acordului de Asociere RM –UE;

- Legea nr. 136/2016 privind statutul municipiului Chișinău;

- Legea nr. 436/2006 privind administrația publică locală,

- Hotărârea Guvernului nr. 386 din 17.06.2020 cu privire la planificarea, elaborarea, aprobarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea documentelor de politici publice;

- Strategia de dezvoltare teritorială a municipiului Chișinău, Planul de amenajare (http://chisinau.md/category.php?l=ro&idc=767&t=/Planul-Urbanistic/General);

- proiectul Strategiei pentru dezvoltarea durabilă socio-economică a spațiului urban: Etapa I – analiza completă în contextul dezvoltării teritoriului (https://www.dgaurf.md/strategia-de-dezvoltare-2); 

- proiectul Strategiei de dezvoltare socio-economică și spațială durabilă etapa II: justificarea tehnică și conceptul planului regional de amenajare a teritoriului a municipiului Chișinău (https://www.dgaurf.md/strategia-de-dezvoltare-2);  

- alte acte normativ-juridice ale APC și APL aplicabile pentru elaborarea unor asemenea documente de programare strategică.

Textul proiectelor de documente nominalizate pot fi descărcate aici:

https://www.chisinau.md/ro/act_projects_details/anunt-privind-organizarea-consultarilor-publice-asupra-proiectului-deciziei-cmc-cu-privire-la-aprobarea-programului-municipal-de-dezvoltare-a-sectorului-intreprinderilor-mici-si-mijlocii-in-municipiul-chisinau-pentru-anii-2024-2030/513

25.04.2024

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md