Entitățile economice municipale oferă locuri de muncă inclusiv pentru cetățenii ucraineni refugiați la Chișinău

https://new.chisinau.md/index.php/ro/entitatile-economice-municipale-ofera-locuri-de-munca-inclusiv-pentru-cetatenii-20292_246979.html

Primăria municipiului Chișinău informează că întreprinderile municipale de alimentație publică (combinatele școlărești) angajează bucătari și lucrători auxiliari în bucătărie, inclusiv cetățeni ai Ucrainei.

Ofertele de angajare sunt disponibile pentru: Î.S.A.P. „Bucuria - EL", str. Sarmizegetusa, 9; Î.S.A.P. „Râșcani - Șc", str. Tudor Vladimirescu, 16; Î.S.A.P. cantina „Liceist", str. Ștefan Neaga, 1; Î.S.A.P. cantina „Adolescența" - str. Alecu Russo, 57.

Astfel, cei interesați de a se angaja în câmpul sunt îndemnați să depună scrisoarea de intenție, copiile actului de identitate și actele de studii în adresa Direcției economie, comerț și turism - email: dc@pmc.md, tel. (022) 224373, 221798.

E de menționat că pe parcursul săptămânii trecute de către subdiviziunile municipale au fost angajate în câmpul muncii 4 persoane refugiate.

15.03.2022

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md