Primăria Municipiului Chișinău informează că în perioada 20-22 octombrie 2023, în capitală se vor desfășura un șir de evenimente sportive, care au drept scop promovarea modului sănătos de viață în rândul cetățenilor și descoperirea de noi talente din domeniul sportului.
1. Campionatul deschis al municipiului Chișinău la badminton, consacrat Hramului Chișinăului, 20-22 octombrie 2023, în incinta Complexului Sportiv Universitar al USMF „N. Testemițanu”, str. 31 August 1989 nr. 13A.
La competiţii participă circa 120 de sportivi: copii la categoriile de vârstă Under 11 și Under 15, sportivi de diferite nivele de măiestrie ale şcolilor, cluburilor sportive din municipiul Chişinău, din localităţile Republicii Moldova, precum și de peste hotare.
Pentru organizarea și desfășurarea competițiilor din bugetul municipal au fost alocați circa 40 mii lei.
2. Campionatul deschis al municipiului Chișinău la ciclism – cursa Criterium (de eliminare) - 22 octombrie 2023.
Locația: Municipiul Chișinău, str. Albișoara, conform traseului stabilit.
La competiţii vor participa sportivii legitimați la Federația de Ciclism din Republica Moldova, la următoarele categorii de vârstă:
1. Seniori și tineret (de la 2004 a. n. și mai în vârstă);
2. Juniori (2005 – 2007 a. n.);
3. Cadeți (2008 – 2010 a. n.)
4. Copii (2011-2013 a. n.);
5. Masters Masculin (2005 a. n. și mai în vârstă);
6. Masters Feminin (2005 a. n. și mai în vârstă)
7. Fete (2012 și mai mari).
Se preconizează participarea a circa 200 de participanți din diverse orașe: Chișinău, Bălţi, Dubăsari, Tighina, Tiraspol și Orhei.
Programul evenimentului:
10:00 – 10:45 – validarea participării
11:00 – startul cursei pentru categoria Copii și Fete – 10 cercuri (10 km)
11:30 – 11:45 – festivitatea categoriilor Copii și Fete
11:45 – start cursei pentru categoria Cadeți, Masters Feminin – 24 cercuri (24km)
12:30 – 12:45 – festivitatea categoriilor Cadeți, Masters Feminin
12:45 – 13:30 – startul cursei pentru categoria Juniori, Tineret și Seniori – 28 cercuri (28km)
13:30 – 13:45 – festivitatea de premiere la categoriile: Juniori, Tineret și Seniori
13:45 – 14:30 – startul cursei pentru categoria Masters Masculin – 24 cercuri (24km)
14:30 – festivitatea de premiere Masters Masculin.
3. Festivalul Sportiv Internațional „Taurul de Aur”, ediția a IX, al persoanelor cu necesități speciale (în scaune cu rotile și cu afecțiuni locomotorii), 21 octombrie 2023, ora: 10:00, Manejul de Atletică Ușoară.
Participanți: Persoane cu necesități speciale (în scaune cu rotile și cu afecțiuni locomotorii) din Republica Moldova: Chișinău, Bălți, Orhei, Tiraspol, Ceadâr-Lunga, Comrat, Hâncești, Telenești, dar și din alte țări: România, Franța, Ucraina. Componența fiecărei delegații este de 20 de membri (din R. Moldova 70 participanți) – în total 170 persoane.
Probe sportive:
– Tenis de masă – femei, bărbați;
– Darts – femei, bărbați;
– Tir cu arcul – femei, bărbați;
– Powerlifting – femei, bărbați;
– Armrestling – 2 categorii, până la 70 kg, după 70 kg – femei, bărbați;
– Bocce – echipe mixte;
– Șah – femei, bărbați.
Pentru organizarea și desfășurarea din bugetul municipal au fost alocați peste 89 mii lei.