Forumul municipal al cadrelor didactice – 2024, cu genericul „Educație de calitate”

https://new.chisinau.md/index.php/ro/forumul-municipal-al-cadrelor-didactice-2024-cu-genericul-20292_277521.html

Primăria Municipiului Chișinău informează că vineri, la Palatul Republicii, a avut loc Forumul municipal al cadrelor didactice, cu genericul „Educație de calitate”, cu participarea a cca 400 de profesori și manageri școlari din sistemul educațional municipal.

Reuniunea a avut drept scop partajarea și asumarea responsabilității tuturor actorilor educaționali din municipiu pentru educația copiilor și elevilor, în conformitate cu direcțiile principale și proiectele strategice pe care administrația locală le-a implementat pentru a transforma Chișinăul într-un oraș în care învățarea este promovată și încurajată în toate aspectele vieții cotidiene.

La eveniment au participat: viceprimarii capitalei: Angela Cutasevici, Ilie Ceban, Irina Gutnic și Olga Ursu, responsabilii de la Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, experți naționali și internaționali în educație, profesori și manageri școlari din cadrul instituțiilor educaționale din oraș și din suburbiile Chișinăului.

Viceprimarul Angela Cutasevici a ținut să remarce că Forumul pedagogilor reprezintă o oportunitate de a identifica soluții inovatoare și de a împărtăși bune practici care vor contribui la crearea unui sistem educațional mai puternic și mai performant. Iar dialogul deschis și cooperarea strânsă dintre cadrele didactice, autoritățile locale și partenerii educaționali, reprezintă cheia succesului în atingerea obiectivului comun: un învățământ de calitate – acces fiecărui copil din municipiul Chișinău.

În ultimii ani, condițiile de învățare în municipiul Chișinău s-au îmbunătățit, iar școlile noastre au fost dotate și cu suportul partenerilor cu peste 11 mii de unități de calcul: computere noi, table interactive, echipamente de laborator, pentru a facilita învățarea practică și digitală. Pentru asigurarea accesului la educație, 1120 de elevi din familii social-vulnerabile au fost asigurați cu internet la domiciliu. Totodată, peste 10 milioane de lei au fost alocați pentru dotarea cabinetelor de studii cu materiale didactice.

Pentru îmbunătățirea condițiilor de învățare au fost realizate și alte tipuri de investiții, iar cele mai relevante din ultima perioadă fiind Programul de eficiență energetică și reabilitare termică, care a fost realizat în 19 instituții de învățământ din municipiu și alte 7 instituții care au fost eficientizate energetic în diferite tipuri de programe din bugetul municipal.

Investiția municipalității doar pe infrastructură pentru instituțiile educaționale este de cca 342 milioane lei.

Programul Forumului municipal al cadrelor didactice a inclus: ateliere specializate, paneluri de discuții, întâlniri în format „opinie de expert”, cu expunerea de cazuri practice. Reuniunea a fost organizată într-un format interactiv, cu prezentări ale experților naționali și internaționali, discuții, mese rotunde, sesiuni de caz, prelegeri, laboratoare de creație etc.

06.09.2024

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md