La periferia oraşului Chişinău, direct pe malul râului Bâc, pe teritoriul administrativ al comunei Truşeni, pe un teren proprietate privată s-a format o gunoişte neautorizată cu o suprafaţă ce se extinde pe câteva hectare de pământ. Primarul general interimar al municipiului Chişinău, Ruslan Codreanu, a organizat astăzi o ieşire la faţa locului, pentru a sensibiliza opinia publică asupra pericolului pe care îl prezintă această gunoişte.
Primarul interimar a mers în teritoriu însoţit de reprezentanţi ai serviciilor de resort şi ai poliţiei municipale. „Am fost aici cu câteva săptămâni în urmă. Am rămas uimit de situaţia pe care am găsit-o, având în vedere dimensiunea gunoiştii create şi posibilele consecinţe asupra mediului. Este o adevărată catastrofă ecologică, chiar la periferia oraşului Chişinău, în imediata apropiere a râului Bâc şi a unui cartier locativ particular", a remarcat Ruslan Codreanu. „Proprietarul terenului pe care se depozitează deşeurile este cunoscut, odată ce terenul a fost transmis în proprietate privată. Constat că în ultimele zile persoanele care gestionează poligonul improvizat au încercat să astupe cu pământ deşeurile, însă nu au făcut altceva decât să apropie şi mai mult gunoiul de apele râului Bâc", a afirmat edilul-şef al capitalei. Potrivit primarului general interimar, oamenii transportă pe teritoriul poligonului deşeuri de construcţie, chiar dacă gunoiştea municipală autorizată se află în apropiere.
Primarul de Chişinău a dispus blocarea accesului pe teritoriul poligonului improvizat şi a solicitat suportul Direcţiei de Poliţie în acest sens. Ruslan Codreanu a cerut, de asemenea, identificarea persoanelor care transportă deşeuri în locurile neautorizate şi sancţionarea lor.
În context, primarul general interimar a menţionat că autorităţile publice locale ale municipiului Chişinău vor sesiza în mod de urgenţă Agenţia Ecologică Chişinău şi Procuratura municipiului Chişinău asupra situaţiei date.