Inspectarea lucrărilor de asfaltare a str. Rariștii și str. Toporașilor din capitală

https://new.chisinau.md/index.php/ro/inspectarea-lucrarilor-de-asfaltare-a-str-raristii-si-str-toporasilor-20292_242953.html

Primarul general interimar al municipiului Chișinău, Ruslan Codreanu, a inspectat astăzi lucrările de asfaltare a străzilor Rariștii și Toporașilor din sectorul Buiucani al capitalei.

Autoritățile municipale au decis să reconstruiască integral cele două artere, care făceau dificilă atât circulația rutieră, cât și deplasarea locatarilor din preajmă, în contextul în care cele 2 străzi nu au fost niciodată asfaltate de la formarea cartierelor respective. Astfel, drumarii vor interveni pe o suprafață de 5500 m², iar asfaltarea va dura 2 zile.

În urma inspectării șantierelor, Ruslan Codreanu a apreciat munca drumarilor, care se desfășoară conform calendarului de lucrări. „Sperăm că aceste 2 artere vor rezista ani buni, pentru că s-a intervenit atât la fundația drumului, cât și la așternerea a două starturi de asfalt", a menționat edilul capitalei.

Lucrările de reparaţie a celor două străzi sunt executate de către Î.M Regia „Exdrupo" și se desfășoară în cadrul Programului anual de reabilitare a drumurilor. Costul lucrărilor este de 1,3 milioane de lei, surse alocate din bugetul municipal.

 

 

15.05.2019

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md