Lansarea campaniei de plantare a arborilor în Chișinău

https://new.chisinau.md/index.php/ro/lansarea-campaniei-de-plantare-a-arborilor-in-chisinau-20292_272089.html

Primăria Municipiului Chișinău informează că sâmbătă, 12 noiembrie, a.c., va fi dat startul campaniei tradiționale de înverzire a plaiului care prevede plantarea arborilor și arbuștilor în zonele verzi ale capitalei. Activitățile de plantare pe teritoriul orașului sunt organizate de Întreprinderea Municipală „Asociaţia de Gospodărire a Spaţiilor Verzi", care în acest an, va pune la dispoziţie 60000 de arbori şi arbuști ce vor completa spaţiile verzi. Informații în acest sens, au fost prezentate astăzi în cadrul ședinței operative de la Primărie de Victoria

Primăria Municipiului Chișinău informează că sâmbătă, 12 noiembrie, a.c., va fi dat startul campaniei tradiționale de înverzire a plaiului care prevede plantarea arborilor și arbuștilor în zonele verzi ale capitalei.

Activitățile de plantare pe teritoriul orașului sunt organizate de Întreprinderea Municipală „Asociaţia de Gospodărire a Spaţiilor Verzi", care în acest an, va pune la dispoziţie 60000 de arbori şi arbuști ce vor completa spaţiile verzi.

Informații în acest sens, au fost prezentate astăzi în cadrul ședinței operative de la Primărie de Victoria Covali, șef interimar al Î.M. „Asociaţia de Gospodărire a Spaţiilor Verzi".

Potrivit oficialului lucrările de plantare a copacilor vor fi realizate pe adresele unde aceştia lipsesc sau au fost tăiați, deoarece prezentau pericol pentru trecători, pe teritoriile școlilor și grădinițelor, în parcuri și scuaruri etc.  

La rândul său, Primarul General, Ion Ceban, a precizat că la campania inițiată de municipalitate și-au anunțat disponibilitatea de a participa agenți economici, instituții private și publice, chiar și voluntari care vor să procure arbori și să se alăture acţiunii de plantare.

Edilul le-a mulțumit cetățenilor pentru implicare în cadrul campaniilor precedente, menționând că autoritățile vor continua să elaboreze diverse acțiuni de motivare a locuitorilor ca aceștia să planteze copaci și să îngrijească de ei.

Astfel, persoanele care doresc să contribuie la înverzirea orașului, prin participarea la campanie, se pot înscrie pe adresa de e-mail: agsv.sda@gmail.com.

Menționăm că pe parcursul anului trecut în Chișinău au fost plantați peste 100 mii de arbori și arbuști.

07.11.2022

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md