Primăria municipiului Chişinău anunţă că mâine, marţi, 23 decembrie 2014, la ora 16.00, în incinta Muzeului oraşului Chişinău (str. Alexe Mateevici, 60 A) va avea loc lansarea CD/DVD „Amintire de iubire".
Albumul cuprinde cele mai frumoase şi îndrăgite melodii de altădată, compuse de compozitori precum Ion Aldea Teodorovici, Petre Teodorovici, Nicolae Caragea, Valentin Dânga, Mihai Dolgan, Anatol Chiriac, Eugen Doga, Constantin Rusnac, Ştefan Petrache şi Anatol Dumitraş etc., în interpretarea artiştilor de azi, precum Cătălin Josan, Natalia Barbu, Nelly Ciobanu, Tania Cerga, Ion Razza, Formaţia „Acord", Corina Ţepeş, Cristina Pintilie, Mariana Bulicanu, Gicu Cimbir, Alexandru Manciu etc..
Lansarea CD/DVD-ului are loc cu susţinerea Primăriei municipiului Chişinău, în colaborare cu Alex Calancea și Cătălin Josan.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău