În această săptămână, Consiliul Local al Copiilor şi Tinerilor din municipiul Chişinău, în parteneriat cu Primăria Chişinău, a lansat proiectul „Oraşul meu". Scopul proiectului este de a îmbunătăţi viziunea chişinăuienilor asupra oraşului lor, de a promova locurile şi lucrurile frumoase din oraş, de a promova la nivel naţional şi internaţional capitala ca destinaţie turistică şi de a reabilita locurile date uitării din oraş.
La prima etapă, organizatorii vor iniţia un concurs instagramologic. După care, va avea loc lansarea site-ului www.orasulmeu.md, un site ce urmează a fi încărcat cu istorii urbane, în special a monumentelor de arhitectură. După care, va fi elaborat un ghid turistic online.
În acelaşi timp, tinerii îşi propun să iniţieze campanii de informare pentru reabilitarea unor clădiri istorice, spaţii din oraş, precum scuarul Hotelului Naţional sau scările ţi havuzul din Parcul „Valea Morilor". De asemenea, vor fi organizate concursuri sau evenimente de promovare a oraşului.
După cum spun organizatorii, proiectul nu este unul comercial, însă este iniţiat de un grup de tineri ce-şi doresc dezvoltarea şi prosperitatea oraşului în care trăiesc pentru a adăuga o doză de creativitate şi rafinament Chişinăului. Aflându-se în parteneriat cu Primăria municipiului Chişinău, tinerii îşi doresc să creeze în viitor un organ consultativ pentru autorităţii locale, ce va oferi o doză de inspiraţie, inovaţie şi creativitate evenimentelor din oraşul Chişinău.
Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău