Lucrări de întreținere a infrastructurii rutiere din municipiul Chișinău, executate în perioada 26 septembrie – 02 octombrie 2022

https://new.chisinau.md/index.php/ro/lucrari-de-intretinere-a-infrastructurii-rutiere-din-municipiul-chisinau-executa-20292_247855.html

Pe parcursul săptămânii precedente (26 septembrie - 02 octombrie 2022),  au fost realizate mai multe lucrări de întreținere și reparație a infrastructurii rutiere municipale. 

Astfel, ÎM Regia „Exdrupo" a executat lucrări de asfaltare pe o suprafață totală de circa 26 mii m², iar alte suprafețe, de circa10 mii m² au fost frezate, pregătindu-se pentru aplicarea asfaltului în săptămâna curentă.

Cel mai mare volum de lucrări a fost realizat pe bd. Renașterii Naționale, unde a fost așternut asfaltat pe o suprafață totală de 20,5 mii m² (straturile de egalizare și uzură), iar  alți 7,6 mii m² au fost frezați. Lucrările pe artera menționată urmează a fi finalizate în săptămâna curentă.

Pe str. Sarmisegetusa au continuat acțiunile de asfaltare, pe o suprafață de circa 5,5 mii m², în paralel cu cele de frezare și de montare a bordurilor. Totodată, au fost efectuate reparații la canalizarea pluvială, fiind instalate 9 fântâni de vizitare, iar altele 5 ridicate la cota drumului.

Tot pe parcursul săptămânii trecute, au fost inițiate lucrările de reparație pe str. Dumitru Rîșcanu, unde urmează a fi reabilitat învelișul asfaltic de pe carosabil și trotuarele. În prezent are loc demontarea bordurilor uzate pe partea carosabilă, care urmează a fi înlocuite cu altele noi.  

Pe străzile: Socoleni, Ion Neculce, Dumitru Rîșcanu și Ginta Latină s-a lucrat a demontarea bordurilor uzate și montarea altor noi, precum și la amenajarea pietrișului și pavajului.

În perioada de referință au mai fost îndeplinite lucrări de reparație a sistemului pluvial, fiind instalate 25 de elemente ale canalizării pluviale (fântâni și receptoare). Alte 77 de guri de captare a apelor au fost curățate de deșeuri vegetale. 

Totodată, pentru sporirea siguranței la trafic, au fost instalate 128 de indicatoare rutiere noi (preponderent în zona parcului din str. Dumitru Rîșcanu) și a fost reînnoit marcajul rutier pe o suprafață de peste 2,4 mii m².

03.10.2022

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md