Manifestare culturală în memoria poetului naţional Mihai Eminescu

https://new.chisinau.md/index.php/ro/manifestare-culturala-in-memoria-poetului-national-mihai-eminescu-20292_237741.html

Astăzi se împlinesc 120 de ani de la trecerea la cele veşnice a poetului naţional Mihai Eminescu.

Astăzi  se împlinesc 120 de ani de la trecerea la cele veşnice a poetului naţional Mihai Eminescu. Cu acest  prilej, Uniunea Scriitorilor din Moldova în colaborare cu Direcţia Cultură a Primăriei municipiului Chişinău au organizat o acţiune de  comemorare a  geniului literaturii române,  la care au participat  numeroşi oameni de cultură, care au evocat figura lui Mihai Eminescu, a cărui opera  este acum redată integral publicului. „Ne reunim aici, pe Aleea Clasicilor din Chişinău, la bustul lui Mihai Eminescu, în fiecare an la 15 ianuarie şi la 15 iunie, a spus scriitorul Arcadie Suceveanu, vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor şi moderatorul întâlnirii de suflet. – Eminescu este poetul nostru tutelar, punctul nostru de reper, Evanghelia spirituală a poporului român”. 
Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chritoacă, prezent  la manifestare împreună cu o bună parte a echipei sale, a menţionat, între altele: „Poetul Mihai Eminescu, sunt convins, este acel reprezentant de seamă al neamului nostru care ne va uni în cuget şi în simţire, oricâte decenii, milenii ar trece de la încetarea existenţei sale fizice. Astăzi trăim în perioada când societatea este dezbinată, iar aceasta este o consecinţă a faptului că s-a încercat falsificarea istoriei, a obiceiurilor. Opera lui Eminescu ne-a ajutat să nu pierdem legătura cu aceste valori care trebuie sa revină în sânul societăţii noastre”, a spus Dorin Chirtoacă. 
Manifestarea s-a încheiat cu un recital de muzică şi poezie. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău

15.06.2009

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md