Măsuri complexe aplicate de APL Chișinău, în contextul minimalizării impactului temperaturilor caniculare asupra sănătății populației din capitală

https://new.chisinau.md/index.php/ro/masuri-complexe-aplicate-de-apl-chisinau-in-contextul-minimalizarii-impactului-20292_247316.html

Primăria Municipiului Chișinău a aprobat un plan de acțiuni, în vederea minimalizării impactului negativ al temperaturilor caniculare asupra sănătății populației, în perioada de vară a anului 2022.

Astfel, potrivit dispoziției nr. 221-d din 31 mai 2022 „Cu privire la măsurile complexe de minimalizare a impactului temperaturilor caniculare asupra sănătății populației din municipiul Chișinău", au fost specificate atribuțiile factorilor de decizie din cadrul autorităților administrației publice locale a municipiului Chișinău, atât a subdiviziunilor structurale, cât și a întreprinderilor municipale, S.A. „Apă-Canal Chișinău", Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi", piețele agro - alimentare etc., în scopul inițierii măsurilor operative de intervenție.

În perioada cu temperaturi caniculare, subdiviziunile municipale, în comun cu Centrul de Sănătate Publică din municipiul Chișinău și Direcția municipală pentru Siguranța Alimentelor vor asigura: supravegherea calităților produselor perisabile prin monitorizarea condițiilor de păstrare a mărfurilor alimentare în piețe; starea sanitară a bazinelor acvatice, a plajelor şi a apei potabile din surse centralizate; instruirea personalului din sfera de deservire a populaţiei privind activitatea pe vreme de caniculă etc.

Totodată, în perioada de referință, autoritățile municipale de profil vor asigura buna funcţionare a fântânilor arteziene din Chişinău, amplasarea punctelor mobile cu apă potabilă în parcurile publice din municipiu, dislocarea rețelei unităților de comerț, ce vând băuturi răcoritoare şi îngheţată, inclusiv în locurile aglomerate din oraş și în zonele de agrement; organizarea posturilor de triaj și asistență primară în cadrul subdiviziunilor instituțiilor medico-sanitare publice și private din municipiul Chișinău; plasarea pe piața de consum doar a produselor alimentare salubre, care corespund reglementărilor stabilite pentru domeniul alimentar, realizarea acțiunilor obligatorii de profilaxie sanitară veterinară specifică, în contextul temperaturilor ridicate, informarea cetățenilor despre măsurile de protejare pe vreme caniculară și aplicarea măsurilor de prevenție a cazurilor de incendiu etc.

De asemenea, Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi" va intensifica controlul privind activitatea echipelor de salvamari în zonele bazinelor acvatice autorizate pentru odihnă și supravegherea strictă a respectării de către populație a regulilor de comportament în locurile de agrement.

Entitățile structurale din cadrul APL Chișinău vor asigura adaptarea și ameliorarea condițiilor de muncă pentru menținerea stării de sănătate a angajaților pe toată durata estivală; vor asigura personalul cu apă potabilă în volum zilnic necesar; vor organiza alternarea perioadelor de muncă cu cele de repaos, în locuri umbrite, pentru salariații care activează în spații deschise, sub expunerea directă la razele solare și asigurarea cu echipamente individuale de protecție. La rândul lor, preturile de sector și primăriile localităților din componența municipiului Chișinău vor asigura amplasarea punctelor de distribuire a apei potabile în holurile instituțiilor.

Recomandările generale pentru populaţie în perioada cu temperaturi ridicate vizează: consumul a 2 litri de apă pe zi, cu evitarea băuturilor alcoolice şi a celor dulci carbogazoase; consumul de fructe şi legume în stare proaspătă; reducerea intensității efortului fizic la miezul zilei, protejarea de soare în orele amiezii; purtarea hainelor de culoare deschisă, din fibre naturale, evitarea scăldatului în bazinele cu apă stătătoare etc.

Planul de acțiuni privind minimalizarea impactului negativ al temperaturilor înalte asupra sănătății populației din municipiul Chişinău în perioada estivală a anului 2022 

01.06.2022

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md