Primăria Municipiului Chișinău a acționat în instanță Guvernul Republicii Moldova și Ministerul Finanțelor, pentru a le obliga să întoarcă în bugetul municipiului Chișinău datoria de peste jumătate de miliard de lei, creată în urma acțiunilor de delegare a atribuțiilor suplimentare către APL Chișinău, fără acoperire financiară.
În cererea de chemare în judecată se solicită încasarea de la Guvern și Ministerul Finanțelor în beneficiul Primăriei Chișinău:
- 158 milioane de lei cu titlu de restituire a datoriei pentru compensarea sporului lunar în valoare fixă în mărime de 1300 lei pentru angajații autorităților/instituțiilor bugetare finanțate de la bugetul municipal Chișinău pentru anul 2023;
⁃ 158 milioane de lei cu titlu de restituire a datoriei pentru compensarea sporului lunar în valoare fixă în mărime de 1300 lei pentru angajații autorităților/instituțiilor bugetare finanțate de la bugetul municipal Chișinău pentru anul 2024;
⁃ 210,8 milioane de lei cu titlu de restituire a datoriei pentru menținerea serviciului de „Asistenți personali” pentru anul 2024.
Din cauza deciziilor prost gândite ale autorităților centrale, dar și a planificării defectuoase a resurselor bugetare, bugetul municipiului Chișinău a fost prejudiciat cu peste jumătate de miliard de lei. Este o sumă enormă, pusă pe umerii Primăriei Chișinău.
Cerem Guvernului și Ministerului Finanțelor să își onoreze obligațiile prevăzute de lege.
Din cele 23 de miliarde de lei, contribuții anuale ale locuitorilor Chișinăului în bugetul de stat, doar 2,8 miliarde (13% +TDS) se întorc înapoi în bugetul municipal Chișinău.
Pledăm pentru ca locuitorilor municipiului Chișinău să fie lăsate măcar 50% din acele 23 de miliarde de lei și la nivel local vor fi realizate toate politicile, inclusiv cele puse pe umerii administrației publice locale (petiția poate fi semnată online și fizic pe petitii.chisinau.md).