O nouă staţie de pompare a apei la Durleşti

https://new.chisinau.md/index.php/ro/o-noua-statie-de-pompare-a-apei-la-durlesti-20292_238357.html

În oraşul Durleşti, localitate din componenţa municipiului Chişinău, astăzi a fost dată în exploatare o staţie de pompare a apei. Noul obiectiv oferă posibilitatea conectării reţelei de canalizare din localitate la reţeaua municipală. În acelaşi timp, va fi sistată activitatea Staţiei de epurare din localitate.

În oraşul Durleşti, localitate din componenţa municipiului Chişinău, astăzi a fost dată în exploatare o staţie de pompare a apei. Noul obiectiv oferă posibilitatea conectării reţelei de canalizare din localitate la reţeaua municipală. În acelaşi timp, va fi sistată activitatea Staţiei de epurare din localitate.

Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Fondul Ecologic de Stat, din sursele financiare ale SA „Apă-Canal Chişinău". Potrivit lui Constantin Becciev, director al SA „Apă-Canal Chişinău", actualmente Staţia de epurare a apelor reziduale din capitală activează la o capacitate de 40 la sută. Prin urmare, pot fi conectate la Staţia de epurare din Chişinău şi localităţile suburbane. După cum a menţionat Becciev, în urma trecerii localităţii Durleşti la sistemul de canalizare municipal vor fi eliberate 2 ha de teren, care pot fi valorificate de autorităţile locale în alt scop. Cel mai important avantaj însă îl reprezintă faptul că apele reziduale nu vor mai polua mediul, cum s-a întâmplat până în prezent, deoarece staţia veche nu mai era funcţională de prin anii '90.

În context, viceprimarul de Chişinău Nistor Grozavu a apreciat drept unical acest eveniment, pentru că SA „Apă-Canal" îşi lărgeşte activitatea, prin ieşirea din limitele oraşului Chişinău. Nistor Grozavu a subliniat că acesta este primul obiectiv în sensul extinderii reţelelor de apă şi canalizare în suburbii, în curând însă exemplul Durleştiului va fi preluat şi de alte localităţi, printre care Cricova, Ciorescu, Bubuieci etc.

În opinia viceprimarului Grozavu, respectiva practică poate fi preluată de întreaga republică, spre a avea în viitor teritorii salubre şi nepoluate. „Aceasta este şi o strategie a Uniunii Europene, care prevede regionalizarea serviciului de apă şi canalizare", a spus Nistor Grozavu.

Amintim că în anul 2011 municipalitatea va valorifica 97 milioane de lei, pentru îmbunătăţirea serviciului de apă şi canalizare, dintre care 70 milioane din aceste surse sunt preconizate pentru necesităţile suburbiilor.

 

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău

 

26.11.2010

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md