Organizarea întremării și odihnei copiilor din municipiul Chișinău în vara 2019

https://new.chisinau.md/index.php/ro/organizarea-intremarii-si-odihnei-copiilor-din-municipiul-chisinau-in-vara-20292_236954.html

15 665 de elevi din municipiul Chișinău se vor odihni în vara 2019 în taberele de odihnă din oraș și în cele din afara capitalei. Astfel, din 3 iunie 2019, și-au început activitatea 20 de tabere cu sejur de zi, unde timp de 15 zile (până la 21 iunie 2019), se vor odihni 1730 copii. Costul biletului este de 1550 lei, din care părinții vor achita doar 310 lei sau 20% din cost. Totodată, 356 de elevi vor beneficia de sejururi gratuite în tabere.

Elevii din Gimnaziul-internat nr. 3  (310 elevi) se vor odihni toată vara, tradițional, în taberele "Cireșarii" și "Alunelul".

În taberele din afara capitalei, aflate la balanța Direcției generale educație, tineret și sport din sectoare:  "Poienița Veselă" ,"Alunelul" și "Cireșarii" se vor odihni 6000 de elevi. Activitatea acestor instituții va începe în prima decadă a lunii iunie.

Taberele arendate din afara orașului își vor începe activitatea conform graficului stabilit de administrație și vor asigura activități de asanare pentru 4385 de elevi, inclusiv 748 copii vor obține bilete gratis la tabără. Suma alocată din bugetul municipal pentru aceste instituții este de 7,13 milioane lei.

În taberele cu profil sportiv se planifică asanarea a 3470 de persoane, cu alocații de la buget în sumă de 3, 52 milioane lei.

În mod prioritar, locuri în taberele de odihnă în sezonul estival se acordă copiilor care provin din familii în dificultate, monoparentale, părinţii cărora au participat la luptele de pe Nistru, la războiul din Afganistan, la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobâl, copii care au obținut rezultate excelente la învățătură, sportivi etc. 

Alocațiile financiare de la buget pentru organizarea odihnei de vară  a copiilor 2019 constituie 30 milioane lei.

 

04.06.2019

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md