Primăria municipiului Chișinău informează că în perioada 30 martie – 1 aprilie a.c., pretorii sectoarelor Buiucani și Botanica din Chișinău, Vadim Brînzaniuc și Diana Guba, au întreprins o vizită oficială în municipiul București, România.
Pe durata vizitei, reprezentanții municipalității au avut mai multe întrevederi la nivelul autorităților publice locale din România.
În special, pretorii de Buiucani și Botanica s-au întâlnit cu primarul sectorului 4 al municipiului București, Daniel Băluță.
Astfel, în perioada imediat următoare, Primăria sectorului 4 București va detașa specialiști din cadrul aparatului, pentru a transmite angajaților administrației locale din Chișinău experiența și bunele practici pe mai multe domenii.
De asemenea, în cursul întrevederii cu primarul Radu Mihaiu, s-a stabilit că sectorul 2 al municipiului București va sprijini, eforturile administrației din Chișinău și va începe procesul de înfrățire cu Pretura sectorului Botanica.
E de menționat că sectorul Buiucani are deja stabilită o relație de parteneriat cu Primăria sectorului 6 municipiul București, începând cu anul 2019. Consiliul local al sectorului 6 din municipiul București finanțează lucrările de reabilitare a Parcului „Alunelul” din sectorul Buiucani.
Astfel, în cadrul întrevederii cu primarul Ciprian Ciucu, acesta a subliniat că Primăria sectorului 6 București, va include sectoarele Buiucani și Botanica drept parteneri în proiectele pe care le va înainta spre finanțare în cadrul programelor susținute de Uniunea Europeană.
Totodată, sectorul Buiucani a inițiat discuțiile privind încheierea unui acord de cooperare cu Consiliul Județean Ilfov.
Amintim că, recent Primarul general, Ion Ceban împreună cu reprezentanții executivului, la fel au efectuat o vizită de lucru în România unde a avut mai multe întrevederi cu primari de sectoare, reprezentanți ai autorităților centrale, dar și primari din mai multe localități ale Bucureștiului.
În cadrul vizitei, s-a stabilit că la Chișinău urma să vină mai mulți primari din sectoarele Bucureștiului, acestea fiind amânate pentru perioada următoare.