Primăria Chișinău a desfășurat evenimente de promovare a culturii noastre naționale la Milano, Italia și la Barcelona, Spania

https://new.chisinau.md/index.php/ro/primaria-chisinau-a-desfasurat-evenimente-de-promovare-a-culturii-20292_274385.html

Primăria Municipiului Chișinău a desfășurat la finele săptămânii trecute evenimente de promovare a culturii noastre naționale în două orașe europene: Zilele Chișinăului la Milano, vineri, 7 iulie și, respectiv, Zilele Chișinăului la Barcelona, Spania, duminică, 9 iulie.

La cele două evenimente culturale au evoluat artiștii noștri îndrăgiți: Gabriel Nebunu, Adriana Ochișanu, Iuri Neghin, Costi Burlacu și Corina Țepeș și formația „Zdob și Zdub”, împreună cu frații Advahov.

Primarul General, Ion Ceban, a menționat că proiectul Zilele Chișinăului în orașele europene a luat naștere după perioada de pandemie, a început cu România și a continuat cu Viena, Austria, Milano, Italia, Barcelona, Spania etc., locațiile fiind selectate în funcție de solicitările cetățenilor noștri din diaspora.

Edilul capitalei a menționat că APL Chișinău a menționat că prin aceste proiecte se dorește aducerea unei bucăți de suflu moldovenesc în orașele și țările unde conaționalii noștri și-au găsit un rost, iar în rezultat îi susțin pe cei de acasă.

Ion Ceban a invitat diaspora și la evenimentele culturale organizate la Chișinău, precizând că municipalitatea a lansat diverse proiecte, inclusiv cele unde pot fi implicată și diaspora, în special tinerii, să-și creeze afaceri acasă.

La finalul fiecărui eveniment, organizatorii au făcut poze de grup împreună cu comunitățile de moldoveni prezente în sală, pentru istorie, dar și pentru a cunoaște cât de memorabile au fost aceste zile.

10.07.2023

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md