Primăria Chișinău recepționează propuneri referitor la aprobarea Regulamentului privind salubrizarea și asigurarea curățeniei în orașul Chișinău

https://new.chisinau.md/index.php/ro/primaria-chisinau-receptioneaza-propuneri-referitor-la-aprobarea-regulamentului--20292_244167.html

Primăria municipiului Chișinău face apel către cetățeni, instituții publice interesate și ONG-uri de profil să expedieze propuneri pentru proiectul Regulamentului privind salubrizarea și asigurarea curățeniei în orașul Chișinău, până vineri, 26 iunie, a.c., ora 17:00. Documentul este supus consultărilor publice, iar anunțul în acest sens este plasat pe pagina web oficială a municipalității „chisinau.md", dar și pe portalul guvernamental „particip.gov.md".

Potrivit Notei Informative a Direcției generale locative-comunale și amenajare, asupra proiectului de decizie, în prezent, subdiviziunea de profil activează în baza unui regulament aprobat în anul 2000, astfel că normele și acțiunile stabilite în document sunt depășite și imposibil de asigurat.

Mai mult, în prevederile Regulamentului existent, nu sunt stabilite responsabilitățile anumitor categorii de subiecți, iar din această cauză este imposibil de a fi aplicate prevederile art. 181, din Codul contravențional al RM. 

De acealaltă parte, noul document de politici privind salubrizarea orașului stabilește activități și reguli adaptate la realitățile actuale. Regulamentul este structurat pe capitole și secțiuni, care se referă la: conceptul și principiile serviciului de salubrizare; activitățile de întreținere a spațiilor publice, pe care trebuie să le respecte operatorii implicați în acest proces; activitățile și regulile de gestionare a deșeurilor în oraș; responsabilitățile privind asigurarea și menținerea curățeniei pe domeniul public; interdicțiile și sancțiunile pentru nerespectarea regulilor de asigurare și menținere a curățeniei.

Subiectul privind curățenia în spațiile publice a fost abordat în cadrul ședinței operative săptămânale. Primarul general, Ion Ceban, a reiterat asupra necesității aplicării anumitor pârghii asupra celor care sfidează bunul simț și apelurile autorităților locale privind menținerea curățeniei pe domeniul public. „Pe de o parte trebuie să chemăm oamenii la responsabilitate, iar pe de alta, chiar trebuie să împărțim sancțiuni, pentru că serviciile municipale activează zi și noapte, inclusiv în zilele de odihnă, iar cei care se odihnesc lasă în urma lor gunoi fără a primi amenzi", a spus edilul.

Recomandările pe marginea proiectului de decizie privind salubrizarea și asigurarea curățeniei în orașul Chișinău, supus consultării publice, pot fi expediate până pe data de 26.06.2020, Direcției generale locative-comunale și amenajare, dlui Ion Burdiumov, pe adresa electronică: locativ.comunal@gmail.com, la numărul de telefon: (022) 22-32-64 sau pe adresa: or. Chișinău, str. Mihai Eminescu, 33.

Dezbaterile publice asupra proiectului de decizie „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind salubrizarea și asigurarea curățeniei în orașul Chișinău" vor avea loc marți, 30 iunie, ora 17:00, în Sala de ședințe a CMC. 

 

 

23.06.2020

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md