Primăria Chişinău va organiza câteva concerte cu participarea lui Eugen Doga

https://new.chisinau.md/index.php/ro/primaria-chisinau-va-organiza-cateva-concerte-cu-participarea-lui-eugen-20292_237417.html

Primarul general Dorin Chirtoacă a avut astăzi o întrevedere cu compozitorul Eugen Doga, la iniţiativa şefului administraţiei municipale. În cursul întâlnirii, a fost discutată posibilitatea organizării unor activităţi culturale cu participarea maestrului Doga.

Primarul general Dorin Chirtoacă a avut astăzi o întrevedere cu compozitorul Eugen Doga, la iniţiativa şefului administraţiei municipale. În cursul întâlnirii, a fost discutată posibilitatea organizării unor activităţi culturale cu participarea maestrului Doga. 
Potrivit primarului de Chişinău, administraţia capitalei îşi doreşte intensificarea relaţiilor de colaborare cu marele maestru şi organizarea unor proiecte culturale inedite. 
Academicianul a sugerat ideea stabilirea unei tradiţii de organizare a concertelor în aer liber, unde ar fi interpretate compoziţii mai mult sau mai puţin cunoscute publicului larg. Maestrul Eugen Doga a spus că-i este dor de publicul autohton, pe care ar vrea să-l cunoască mult mai bine. Academicianul a mai afirmat că „muzica îl poartă în triunghiul Chişinău – Moscova – Bucureşti”, menţionând că „Chişinăul este locul unde a crescut şi s-a maturizat ca artist, în Moscova a fost apreciat la justa valoare, iar Bucureştiul rămâne a fi capitala spaţiului cultural românesc”. 
În context, s-a convenit că Primăria Chişinău va sprijini organizarea unui concert în aer liber cu participarea marelui compozitor în luna septembrie. După care, pentru luna octombrie a fost programat un concert cameral unde vor fi interpretate compoziţii mai puţin cunoscute ale artistului, iar în luna noiembrie va avea loc un spectacol pentru tineri, în special pentru studenţi. 
De asemenea, Eugen Doga a propus înregistrarea imnului Chişinăului în mai multe versiuni. La rândul său, primarul Dorin Chirtoacă a menţionat necesitatea lansării unui CD cu piesele marelui muzician, care ar fi distribuit delegaţiilor  oficiale care vizitează Primăria Chişinăului. 
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău

13.06.2008

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md