Primăria Municipiului Chișinău și organizația „People in Need”, Moldova, au semnat un Acord de colaborare

https://new.chisinau.md/index.php/ro/primaria-municipiului-chisinau-si-organizatia-people-in-need-moldova-20292_276219.html

Primăria Municipiului Chișinău a semnat vineri un Acord de Colaborare cu organizația neguvernamentală „People in Need”, Moldova, în vederea dezvoltării relaţiilor de colaborare pe diverse domenii, inclusiv educație, proiecte economice şi suport pentru copii şi tineri.

După ceremonia de semnare a Acordului, Primarul General, Ion Ceban, a declarat că municipalitatea este deschisă mereu spre colaborare, iar de această dată este vorba despre oferirea sprijinului pe termen lung refugiaților ucraineni și familiilor de moldoveni care au oferit adăpost persoanelor care au plecat din cauza războiului.

Acesta este unul dintre obiectivele comune ale APL Chișinău și ale „People in Need”, Moldova.

Astfel, în cadrul Proiectului „Sprijin pentru educație și soluții sustenabile pentru refugiații și comunitățile afectate de războiul din Ucraina”, finanţat de Guvernul Republicii Cehe și dezvoltat de „People in Need” Moldova, vor fi implementate măsuri de eficiență energetică în cadrul Liceului Teoretic „Matei Basarab” din sectorul Râşcani al capitalei, unde studiază în prezent 29 de copii din Ucraina.

În cadrul Liceului „Matei Basarab” din Chișinău este prevăzută lansarea Centrului de învățare digitală. Totodată, 1500 de copii refugiaţi din Ucraina vor beneficia de haine de iarnă, tichete de masă pentru prânzurile școlare şi ajutoare financiare pentru studii, pentru a acoperi cheltuielile legate de educație.

De menţionat că, în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova se află circa 21 de mii de persoane refugiate din Ucraina, inclusiv 5 mii de copii.

22.03.2024

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md