Primarul general interimar, Ruslan Codreanu, în discuţie cu primarii localităților din componența municipiului Chişinău

https://new.chisinau.md/index.php/ro/primarul-general-interimar-ruslan-codreanu-in-discutie-cu-primarii-localitatilor-20292_242396.html

Primarul general interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, a avut astăzi o ședință de lucru cu participarea primarilor localităților din componența municipiului Chişinău. Întâlnirea a avut loc în incinta Primăriei oraşului Cricova

Primarul general interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, a avut astăzi o ședință de lucru cu participarea primarilor localităților din componența municipiului Chişinău. Întâlnirea a avut loc în incinta Primăriei oraşului Cricova, iar la şedinţă a mai participat şeful Oficiului Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat, Ghenadie Iurco, dar şi conducătorii serviciilor municipale - transport public și căi de comunicaţie, iluminat public, administrarea spațiilor verzi, direcției generale finanțe şi ai direcţiei educaţie, tineret şi sport.

Ruslan Codreanu a menţionat că aceste întâlniri oferă posibilitate soluţionării operative a problemelor cu care se confruntă localităţile din componenţa municipiului Chişinău. „Problemele oamenilor din suburbii, la fel ca şi problemele locuitorilor din capitală, sunt o prioritate a administraţiei Primăriei municipiului Chişinău şi trebuie soluţionate în modul cuvenit. Ne dorim ca să creăm condiţii bune pentru toţi locuitorii municipiului Chişinău. Iar pentru asta trebuie să asigurăm reabilitarea infrastructurii rutiere, să construim peste tot reţele edilitare, să asigurăm cu transport public toţi locuitorii, să iluminăm toate străzile, iar copiii să înveţe în instituţii de educaţie moderne", a subliniat primarul general interimar.

La rândul său, şeful Oficiului Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat, Ghenadie Iurco, i-a informat pe primarii localităţilor suburbane că la sfârşitul lunii curente intră in vigoare prevederile legale privind obligativitatea autorităţilor locale de a publica actele emise în Registrul actelor locale.

Pe parcursul întrevederii, primarii au abordat mai multe probleme ce vizează, în mod special, activitatea ÎM Regia „Exdrupo" şi ÎM Regia „Lumteh". Edilii suburbiilor din componenţa municipiului au solicitat intervenţia întreprinderilor municipale de profil pentru reparaţia drumurilor, dar şi restabilirea iluminatului public. De asemenea, primarii oraşelor şi comunelor suburbane s-au pronunţat pentru îmbunătăţirea transportului public şi deschiderea de noi rute de transport spre localităţile pe care le administrează. 

În context, Ruslan Codreanu le-a solicitat conducătorilor întreprinderilor vizate să asigure în termen realizarea solicitărilor parvenite.

 

 

 

10.10.2018

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md